Proiect de lege pentru consolidarea cooperării în domeniul poliţiei de frontieră între România si Republica Moldova

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Administraţiei şi Internelor supune dezbaterii publice proiectul Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Protocolului între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova privind consolidarea cooperării la nivel central şi teritorial, semnat la Iaşi la 29 noiembrie 2011.Protocolul vine în sprijinul conlucrării practice între structurile de frontieră din România şi Republica Moldova şi reglementează, printre altele, direcţiile principale de realizare a cooperării, formele şi metodele de cooperare, precum şi aspecte legate de prelucrarea datelor cu caracter personal. Documentul de cooperare a fost elaborat în baza Memorandumului cu tema „Negocierea şi semnarea Protocolului între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova privind consolidarea cooperării la nivel central şi teritorial” şi a fost semnat la Iaşi, la data de 29 noiembrie 2011, de către inspectorul general al Inspectoratului Generala al Poliţiei de Frontieră Române, chestor şef de poliţie Ioan Buda, şi de către directorul general al Serviciului Grăniceri al Republicii Moldova, Roman Revenco. * * * Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt aşteptate pe adresa de e-mail dj-international@mai.gov.ro, până la data de 12.01.2012.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut