• În anul 2011, poliţiştii de frontieră au descoperit 358 autovehicule ce figurau furate din străinatate; • Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut când au fost descoperite 287 autovehicule, numărul descoperirilor privind mijloacele de transport furate, a crescut cu aproximativ 24,7 %; • În continuare, principalul „furnizor” de autovehicule furate care tranzitează frontierele României este Italia, urmată de Germania, Ungaria etc. iar persoanele implicate sunt cetăţeni români, bulgari, moldoveni, ucraineni, portughezi, spanioli, olandezi, italieni, albanezi, sirieni, turci şi sârbi.StatisticăTraficul cu autoturisme de lux furate din străinătate a fost, şi în acest an, „în atenţia” lumii interlope transnaţionale, fiind o activitate ilicită ce aduce beneficii financiare substanţiale membrilor reţelelor deja specializate în domeniu şi extrem de bine organizate la nivelul mai multor state (din Vestul către Estul Europei).De la începutul anului până în prezent, poliţiştii de frontieră au descoperit, în zona de competenţă, 358 vehicule declarate furate în străinătate: 268 autoturisme, 29 automarfare, 11 microbuze, 41 motociclete şi 9 remorci auto. În perioada similară a anului 2010, au fost depistate 287 autovehicule furate în străinătate, constatându-se o creştere cu aproximativ 24,7% a numărului de autovehicule descoperite. Pentru identificarea şi indisponibilizarea autoturismelor reclamate ca fiind furate în străinătate, sub supravegherea directă a Parchetelor, poliţiştii de frontieră au colaborat cu structurile similare din statele membre UE, realizând un schimb operativ de date şi informaţii, prin intermediul Centrelor şi Punctelor de Contact (Oradea, Galaţi etc).Pe linia combaterii traficului cu auto furate, poliţiştii de frontieră au întocmit 231 dosare penale, persoanele implicate fiind cetăţeni români, bulgari, moldoveni, ucraineni, portughezi, spanioli, olandezi, italieni, albanezi, sirieni, turci şi sârbi.Organizarea reţelelor de traficanţiDin analizele efectuate de poliţiştii de frontieră în cazurile depistate în zonele de competenţă, s-a stabilit că, în general, reţelele de traficanţi sunt organizate pe două tipuri mari, respectiv cele specializate în furtul autoturismelor de lux şi cele specializate în furtul autoturismelor de categorie mijlocie. La rândul lor, aceste două tipuri sunt subdivizate în mai multe grupuri de acţiune, a căror „ierarhie” este următoarea: grupa de recunoaştere – identifică maşinile corespunzătoare “cererii”, grupa tehnică – confecţionează documentele false, grupa de transport – trece maşinile peste graniţe, grupa de valorificare – vinde maşinile, grupa de supraveghere – are ca sarcină supravegherea şi derularea tuturor fazelor incluse în actul ilegal.Moduri de operare şi rute Ca moduri de operare ale traficanţilor, analizele arată că “se practică”: • fraudă la asigurări – cu acordul proprietarului, maşina este transportată în altă ţară, “spălată” prin vânzări succesive şi ulterior declarată ca fiind furată chiar de către proprietar;• furtul la comandă, deturnarea sau frauda la firmele de închirieri – se racolează o persoană fără posibilităţi materiale care contra unei sume modice acceptă să deschidă pe numele său un cont într-o bancă şi implicit să obţină o carte de credit (card), document în baza căruia persoana închiriază de la firmele de profil, autoturismul.Rutele folosite de către traficanţi sunt, în general, orientate dinspre ţările vest europene cu finalitate în ţările est-europene şi foste membre CSI:• Italia – Austria – Ungaria – România; • Germania – Austria – Ungaria – România – Moldova şi Ucraina; • Italia –Serbia – România – R.Moldova – Ucraina sau Federaţia Rusă.În continuare, principalul „furnizor” de autovehicule furate care tranzitează frontierele României este Italia, urmată de Germania, Ungaria etc.În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar „cumpărători de bună credinţă”. Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani (în general, de până la 500 euro) pentru a transporta maşina în România şi, la fel, nu cunoşteau că aceasta este furată.În urma unui „studiu” al cererii şi ofertei pe piaţa neagră a maşinilor, s-a constatat că, la categoria autoturisme de lux, cele mai căutate sunt mărcile “BMW” şi „Mercedes”, iar la autovehiculele de categorie mijlocie, ponderea o deţin mărcile “ Renault” şi „Fiat”. Poliţia de Frontieră Română va continua – independent sau în colaborare cu celelalte instituţii cu competenţă din ţară şi străinătate – să întreprindă măsuri ferme pe linia combaterii acestui fenomen infracţional transfrontalier, de natură să aducă prejudicii atât economiei naţionale, cât şi persoanelor de bună credinţă. Dintre cazurile semnificative înregistrate în anul 2011 pe linia prevenirii şi combaterii traficului cu autoturisme furate, prezentăm următoarele:AUTOTURISM MERCEDES S320 FURAT DIN ITALIA DEPISTAT LA VĂRŞAND *Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat doi bărbaţi, cu dublă cetăţenie, care intenţionau să introducă în România un autoturism marca Mercedes S320, în valoare de aproximativ 80.000 euro, care fusese declarat furat din Italia în urmă cu două săptămâni. În data de 06.12.2011, în jurul orei 03.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand s-au prezentat pentru a intra în ţară, într-un autoturism marca Mercedes S320, care avea aplicate numere de înmatriculare româneşti, doi bărbaţi cu dublă cetăţenie română şi moldovenească, Postica A., în vârstă de 25 ani şi Badea A., în vârstă de 34 ani. La controlul de frontieră, şoferul autoturismului, Postica A., a prezentat un certificat de înmatriculare românesc, din care reieşea că autoturismul era fabricat în anul 2008. În cadrul verificărilor efectuate, s-a constatat că mai multe părţi componente ale autovehiculului (centuri, cablaje, componente plastice) aveau înscrise ca an de fabricaţie 2011, motiv pentru care autoturismul a fost condus la sediul I.J.P.F. Arad pentru continuarea cercetărilor. În urma analizelor de specialitate efectuate de poliţiştii de frontieră, s-a stabilit că seria de şasiu fusese modificată şi că autoturismul este de fapt fabricat în anul 2011. Din verificările efectuate prin Punctul de Contact Oradea şi Biroul Naţional Interpol, suspiciunile poliţiştilor de frontieră au fost confirmate, autoturismul fiind declarat furat din Italia, în data de 27.11.2011. Faţă de cele constatate, persoanele în cauză au declarat că au primit autovehiculul în Italia, de la o persoană necunoscută şi trebuiau să-l transporte în Bucureşti, unde ulterior urmau să fie contactaţi pentru a-l preda. Autoturismul, cu o valoare de catalog de aproximativ 80.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul I.J.P.F. Arad, până la finalizarea cercetărilor. Poliţiştii de frontieră au luat măsura cercetării persoanelor în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu numere de înmatriculare false şi tăinuire la furt, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se dispună măsurile legale ce se impun. DOUĂ UTILAJE SUSPECTE A FI FURATE AU FOST DESCOPERITE DE POLIŢIŞTII DE FRONTIERĂ MARAMUREŞENI *Poliţiştii de frontieră maramureşeni, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală şi cu sprijinul colegilor din cadrul I.J.P.F. Bihor au depistat şi indisponibilizat două utilaje, în valoare de aproximativ 120.000 de euro, suspecte a fi furate din străinătate. În baza unor date şi informaţii deţinute, la nivelul I.J.P.F. Maramureş a fost organizată, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală şi cu sprijinul colegilor din cadrul I.J.P.F. Bihor, o acţiune în vederea depistării unor utilaje suspecte a fi furate din străinătate.Astfel, în data de 23 noiembrie a.c., echipa mixt ă a oprit pentru control pe raza judeţului Bihor, un autotren în a cărui remorcă poliţiştii de frontieră au descoperit două tractoare care aparţin lui Marcel T., pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta niciun document de provenienţă.Din verificări, s-a constatat că cele două utilaje figurează ca fiind furate din Italia din data de 12.11.2011.În cauză s-a întocmit dosar penal în care Marcel T. este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt.Tractoarele agricole, în valoare de 120.000 euro, au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.DOUĂ AUTOTURISME ŞI O SEMIREMORCĂ FURATE DIN STATE ALE UNIUNII EUROPENE DESCOPERITE LA FRONTIERA ROMÂNĂ * Poliţiştii de frontieră români au depistat în numai 24 de ore, două autoturisme Audi Q7 şi o semiremorcă Schmitz, declarate ca fiind furate din Rusia, Franţa şi Slovenia. * În data de 13.11.2011, în jurul orei 08.30, s-a prezentat la P.T.F. Zimnicea, judeţul Teleorman, pe sensul de intrare în ţară cetăţeanul bulgar Stefan P.S., în vârstă de 36 ani, la volanul unui autoturism marca AUDI Q7 înmatriculat în R. Bulgaria. Acesta era însoţit de fratele său Stoyan P.S., care era administratorul firmei din Sofia căreia aparţinea autoturismul. La controlul de frontieră şi în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul în cauză figurează în bazele de date ca fiind furat din luna iunie 2010, din Rusia.* În data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 03.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice, cetăţeanul sârb Dragan S., în vârstă de 36 ani. Acesta conducea un autoturism marca Audi Q7, pe care erau aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare de Serbia. La controlul de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că autoturismul figurează ca fiind furat din Franţa din septembrie 2009. Conducătorul auto a declarat că a cumpărat maşina de la o firmă din Serbia contra sumei de 24.600 euro şi nu ştia că aceasta este furată.În ambele cazuri poliţiştii de frontieră au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită prin art. 221 C.P., raportată la art. 208, alin. 1 şi 4 C.P. Autoturismele au fost indisponibilizate la sediul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră până la finalizarea cercetărilor.* Duminică, 13 noiembrie a.c., în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul sloven Alojz K, în vârstă de 50 ani. Acesta conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor marca Mercedes Benz şi semiremorca marca Schmitz, ambele vehicule fiind înmatriculate în Slovenia. Cu ocazia formalităţilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că semiremorca este un bun căutat de autorităţile slovene pentru confiscare.Mai mult, la verificarea asigurării internaţionale tip carte verde pentru autovehiculul Mercedes Benz, poliţiştii de frontieră au observat că documentul nu este unul autentic, prezentând mai multe modificări. Conducătorul auto a declarat că urma să conducă ansamblul de vehicule din Slovenia până în Ucraina, pentru societatea la care este angajat. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire la furt şi uz de fals. Totodată, semiremorca a fost indisponibilizată la sediul S.P.F. Halmeu până la finalizarea cercetărilor.Imagini video: http://dl.transfer.ro/vehicule_furate_2011-transfer_RO-26dec-b991a6.mpg Biroul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.F.