Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici anunţă că Organizaţia Naţiunilor Unite organizează competiţia anuală pentru obţinerea Premiilor ONU pentru Administraţia Publică, care reprezintă cea mai prestigioasă recunoaştere internaţională a excelenţei în administraţia publică. Prin acest premiu, ONU recompensează realizările inovative şi contribuţiile instituţiilor din sectorul public la o administraţie publică mai eficientă şi receptivă în ţări din întreaga lume. Premiile pentru anul 2011 vor fi acordate pentru următoarele cinci categorii:1. Prevenirea şi combaterea corupţiei în administraţia publică;2. Îmbunătăţirea furnizării de servicii publice;3. Stimularea participării în luarea deciziilor în ceea ce priveşte politicile prin intermediul unui management inovativ;4. Promovarea managementului bazat pe cunoaştere în administraţia publică;5. Promovarea livrării de servicii publice luând în considerare egalitatea de gen. Câştigătorii Premiilor ONU pentru Administraţia Publică din 2011 vor fi selectaţi de Comitetul ONU de experţi în administraţia publică, iar premiile se vor acorda la data de 23 iunie 2011, cu prilejul Zilei Organizaţiei Naţiunilor Unite a Administraţiei Publice.Candidaturile pentru obţinerea unui Premiu ONU constau în elaborarea unei lucrări de maximum 4500 de cuvinte despre o bună practică din domeniile descrise mai sus, completarea unui formular online care cuprinde secţiuni din lucrarea elaborată şi avizul unei instituţii de la nivel naţional (agenţie gunvernamentală, direcţie guvernamentală, ONG, universitate, asociaţie profesională) pentru completarea datelor referitoare la instituţia care face nominalizarea din formularul menţionat anterior.„Promovăm competiţia în rândul instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice din România, în scopul recunoaşterii experienţei şi proiectelor încununate de succes ale acestora. Avem certitudinea că aplicaţiile din România au şanse de a fi premiate, dat fiind faptul că, recent, ANFP a organizat competiţia celor mai bune practici în administraţia publică din România. Cele mai bune practici au fost premiate în cadrul conferinţei internaţionale Inovaţie şi calitate în sectorul public, ediţia a III-a, prilej cu care au fost diseminate exemple de bună practică din administraţia publică românească”, a precizat domnul Andras SZAKAL, preşedintele ANFP.Data limită de completare online a formularului de înscriere este de 31 decembrie 2010.Informaţii detaliate prinvind procesul de nominalizare, formularul online pentru aplicaţie şi informaţii despre câştigătorii anterioari ai Premiilor ONU sunt disponibile pe site-ul UNPAN la adresa: www.unpan.org/unpsa.