Sesiune de formare în domeniul prevenirii consumului de droguri pentru psihologii și asistenții din Sibiu

În perioada februarie – martie 2016, Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Sibiu, a organizat sesiuni de formare de bază în adicţii, la care au participat 40 de specialişti din domeniul protecţiei copilului.Sesiunile de formare s-au desfăşurat pe parcursul a 5 zile, însumând 20 ore de învăţare, au fost destinate psihologilor şi asistenţilor sociali din judeţul Sibiu şi au fost susţinute de specialişti din cadrul CPECA Sibiu.Tematicile abordate au vizat tendinţele fenomenului consumului şi traficului de droguri în România, principalele categorii de droguri şi efectele acestora, fenomenul substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive, noţiuni utilizate în domeniul drogurilor şi semnele consumului de droguri, cadrul legal şi sistemul de coordonare a politicii în domeniul drogurilor, sistemul de asistenţă destinat persoanelor dependente de droguri, noţiuni şi concepte teoretice utilizate în prevenirea consumului de droguri. Activităţile se încadrează în Planul de Acţiune pentru implementarea Strategiei Judeţene Antidrog în perioada 2013 – 2016, cap. III – Coordonare, activitatea 6.2. ,,Implementarea de programe comune de formare de bază şi continuă în domeniul cererii şi ofertei de droguri la nivel central şi teritorial, destinate specialiştilor cu atribuţii în domeniu, (psihologi, asistenţi sociali, cadre medicale, farmacişti, cadre didactice, specialişti MAI și din mediul penitenciar, judecători, procurori etc.), organizate după principiul multi-disciplinarităţii’’.Formarea specialiştilor la nivel local reprezintă un alt pas în efortul ANA de a informa, educa şi conştientiza personalul din instituţiile publice locale şi societatea civilă cu privire la consecinţele consumului de droguri asupra individului. Agenţia Naţională Antidrog este deschisă spre colaborare interinstituţională, în vederea prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri, iar acest lucru se poate realiza în primul rând prin formarea pe această problematică şi a altor specialişti din structuri cu atribuţii în domeniu.A.N.A.-COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 1.400 de persoane supravegheate judiciar. Detalii aici   

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici 

601 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Detali aici 

  36 de persoane au fost salvate de angajații MAI în urma intervențiilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici 

Peste 26.000 de verificări în aplicația eDAC. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut