Cinci ucrainieni tratați în România au fost externați și transportați către granița cu Ucraina

O parte dintre răniții ucrainieni tratați în România au fost externați, situația medicală a acestora permițând întoarcerea lor acasăCinci cetățeni ucrainieni aduși pentru tratament în România au fost astăzi externați și transportați către granița cu Ucraina.Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea, a dispus ca pentru asigurarea în bune condiții a transportului celor 5 pacienți, acesta să fie asigurat de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență București. Astfel, două autospeciale de transport victime multiple au plecat în această dimineață spre granița cu Ucraina. Pe parcursul transportului, pacienții vor fi asistați de o echipă medicală SMURD. Cetățenii ucrainieni vor fi preluați din punctul de frontieră Vama Siret de către autoritățile ucrainiene.Cei 5 cetățeni ucrainieni externați astăzi au necesitat intervenții chirurgicale, însă la acest moment situația acestora medicală permite întoarcerea lor acasă. Reamintim că la solicitarea părţii ucrainene, primită prin Ambasada României la Kiev s-a solicitat părții române analizarea posibilității de a prelua un număr de răniţi pentru a fi trataţi în România. În acest context, misiunea umanitară de ajutorare a cetățenilor răniți în Ucraina a fost initiată la solicitarea viceprim-ministrului pentru securitate națională Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, pentru derularea acesteia în bune condiții contribuind structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului Sănătății.La 1 martie a.c., 12 cetățeni ucrainieni au fost aduși pentru tratament în România, fiind internați în 4 spitale din București.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Reamintim că cetățenii pot obține on-line cazierul judiciar și istoricul sancțiunilor rutiere.

3.373 de persoane au susținut examenul pentru obținerea permisului de conducere

Efectivele MAI au intervenit la 5.044 de evenimente

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut