Traficanţi de heroină arestaţi

În urma efectuării a două descinderi şi a probatoriului administrat, patru bucureşteni, membrii unei grupări care distribuia heroină în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, au fost arestaţi preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.În perioada februarie-martie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti, au reuşit destructurarea unei reţele organizate, care distribuia heroină pe raza municipiului Bucureşti şi în judeţul Ilfov.Urmare a activităţilor desfăşurate, la data de 22 martie a.c., cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, au fost efectuate două percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost identificaţi suspecţii, Daniel A., de 46 de ani, Viorel A., de 24 de ani, Paulina A., de 45 de ani şi Gabriela A., de 21 de ani, toţi din municipiul Bucureşti.În continuare, cei în cauză au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti, care a dispus faţă de aceştia arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut