* Poliţiştii de frontieră suceveni au tras cinci focuri de avertisment în plan vertical pentru a reţine un grup de persoane care transporta ţigări de contrabandă din Ucraina. * Întreaga cantitate de ţigări (6.000 de pachete) în valoare de 24.000 lei – a căror destinaţie era „piaţa neagră” din judeţul Suceava – a fost reţinută în vederea confiscării.În seara zilei de 06.10.a.c., în jurul orei 18.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina, jud. Suceava, au declanşat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări la frontiera cu Ucraina. Pe timpul desfăşurării acţiunii, în jurul orei 20.45, un echipaj al poliţiei de frontieră a observat, la aproximativ 1.000 metri de frontieră, un grup format din trei persoane care transporta mai multe colete voluminoase.Grupul a fost somat verbal de poliţiştii de frontieră, însă cei în cauză au ignorat somaţiile şi folosindu-se de acoperirile din teren şi de întuneric, au încercat să fugă. Lucrătorii noştri au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase cinci focuri de armă în plan vertical, cu respectarea procedurilor legale, reuşindu-se astfel reţinerea cetăţeanului român B. Cristinel, în vârstă de 26 ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava. În zonă au fost găsite abandonate 6.000 pachete de ţigări mărcile „Ronson” şi „Three Kings” de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 24.000 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării. În urma cercetărilor şi din declaraţiile celui în cauză, s-a stabilit că cele 3 persoane aveau rolul de a transporta ţigările de la linia de frontieră până într-o localitate din apropiere, urmând să primească 150 lei pentru fiecare bax. În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la contrabandă, cercetările fiind continuate, sub supravegherea procurorului din cadrul DIICOT Suceava, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun. Totodată, au fost informate şi autorităţile de frontieră din Ucraina în vederea cercetării evenimentului în comun.Imagini video – disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.roServiciul Presă si Comunicare din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră