Invitaţie – „Ziua Jandarmeriei Române”

Mâine 3 aprilie, în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, între orele 12.00 – 16.00, Jandarmeria Română adresează tuturor cetăţenilor invitaţia de a participa la manifestările ce vor fi organizate cu prilejul sărbătoririi a 161 de existenţă.Vor putea fi vizionate demonstraţii ale jandarmilor cu câinii şi caii din dotare, standuri cu tehnica specifică, vor fi prezentate autospeciale, ateliere de autoapărare, autoturisme, precum şi ţinutele pe care jandarmii le poartă cu ocazia misiunilor executate. Cu începere de la ora 16.00, Muzica Reprezentativă a Jandarmeriei Române va susţine un concert de promenadă şi îi va delecta pe toţi cei prezenţi cu melodii din repertoriul românesc şi internaţional. De asemenea, Jandarmeria Capitalei organizează un moment special, după următorul program:• în Parcul Unirii, între orele 11.00 şi 14.00, prezentarea Detaşamentului de Cavalerie şi Câini de Serviciu (prezentarea unui manej, unde caii Jandarmeriei vă stau la dispoziţie pentru filmări sau fotografii, şi a unor exerciţii demonstrative cu câinii de serviciu);• în Parcul Carol, intrarea dinspre Bulevardul Mărăşeşti-Piaţa Libertăţii, între orele 11.00 şi 14.00, prezentarea dotării Jandarmeriei Capitalei (se prezintă ţinuta de misiune, autovehiculele, materialele de intervenţie şi luptători din cadrul unităţii);• începând cu ora 14.00, efectivele din cele două parcuri se vor deplasa către intersecţia Bulevardului Dimitrie Cantemir cu Bulevardul Mărăşeşti (zona fostului restaurant Budapesta), unde se va constitui formaţiunea pentru defilare; deplasarea coloanei va continua pe Bulevardul Dimitrie Cantemir, pe banda unu de circulaţie, până la intrarea în Parcul Tineretului (vizavi de Colegiul Naţional „Gh. Şincai”);• între orele 15.00 şi 18.00, jandarmii bucureşteni vor prezenta în Parcul Tineretului Detaşamentul de Cavalerie şi Câini de Serviciu, precum şi dotarea Jandarmeriei Capitalei.Vă aşteptăm să fiţi alături de noi în acest moment important din viaţa Jandarmeriei Române! * * * La aceste activităţi sunt invitaţi să participe şi jurnaliştii acreditaţi pe lângă Inspectoratul General al Jandarmeriei. I.G.J.R. – Serviciul Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut