Substante anabolizante identificate la frontiera – Arad

Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit, într-un autocamion ce transporta colete din Bulgaria în Austria şi Olanda, aproximativ 60.000 comprimate cu substanţe anabolizante, interzise prin lege conform ordinului Agenţiei Naţionale Anti-doping din România.În data de 24.08.a.c., în jurul orei 16.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand, judeţul Arad, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul bulgar Petrov F., în vârstă de 49 ani, şofer al unui autocamion ce transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, colete din Bulgaria în Austria şi Olanda.În urma controlului specific efectuat asupra compartimentului de marfă al TIR-ului, poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit o cutie de carton în care se aflau 595 cutii, inscripţionate Naposim, ce conţineau 59.500 comprimate cu substanţe anabolizante, aflate pe lista subsţantelor interzise, aprobată prin ordin de Agenţia Naţională Anti-doping din România, respectiv prin Legea nr. 104/2008.Cu privire la substanţele descoperite, şoferul a declarat că nu cunoştea conţinutul coletelor pe care urma să le transporte în Austria şi Olanda.Întreaga cantitate de substanţe – folosite în vederea dezvoltării masei musculare a sportivilor, respectiv a capacităţii de performanţă a acestora – a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor de către poliţiştii de frontieră arădeni.Cetăţeanului bulgar i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducere şi scoatere ilegală din ţară fără drept, de substanţe anabolizante, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie prezentat procurorului de pe lângă Tribunalul Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun.Imagini video disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.roPOLITIA DE FRONTIERA – Serviciul Presă şi Comunicare


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut