Percheziţii la suspecţi de trafic de droguri

Două persoane din judeţul Dâmboviţa sunt suspectate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. că au comercializat cannabis. Acestea au fost reţinute pentru trafic de droguri de risc.Ieri, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Dâmboviţa şi procurori D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa au efectuat percheziţii la locuinţele a doi bărbaţi, de 33, respectiv 21 de ani, ambii din comuna Lucieni, suspectaţi de trafic de droguri.În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite 50 de grame de cannabis, o armă de foc supusă autorizării, mai multe seminţe de cannabis, precum şi instrumente de preparat şi cântărit drogurile.Din investigaţiile efectuate de poliţişti a reieşit că suspecţii, în perioada septembrie – decembrie 2012, au comercializat droguri de risc, respectiv cannabis, unor consumatori din municipiul Târgovişte, drogurile provenind de la o plantaţie înfiinţată la domiciliul unuia dintre suspecţi.În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de cei doi, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T –Biroul Teritorial Dâmboviţa a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi Tribunalului Dâmboviţa cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut