Misiune I.G.Av. și I.G.S.U. pentru aducerea în țară a răniților din accidentul produs în Ungaria

Ultimii cinci cetăţeni români, răniţi în accidentul de săptămâna trecută din Ungaria, vor fi aduşi în ţară astăzi, 6 septembrie a.c., cu sprijinul unui elicopter şi al unei maşini pentru transport victime multiple din dotarea Ministerului Afacerilor Interne. Aducerea răniţilor în ţară, pe calea aerului sau pe cea terestră, a fost decisă pe baza avizului medical, în funcţie de starea lor de sănătate. Un elicopter MI – 17 al Inspectoratului General pentru Aviaţie din cadrul M.A.I. va decola, la ora 14:00, spre Budapesta, de unde va prelua trei răniţi, membri ai aceleiaşi familii. La bord, se află doi piloţi şi un mecanic de zbor, precum şi o echipă medicală a Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca. Elicopterul se va întoarce la Bucureşti, în cursul acestei seri.Totodată, o autospecială pentru transport persoane şi victime multiple a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timişoara va pleca spre Budapesta pentru preluarea ultimilor doi răniţi, urmând să se întoarcă în ţară în această noapte. La bord se află doi paramedici din cadrul I.S.U. Timişoara, un medic şi un asistent din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe Timişoara, ambulanţa fiind dotată cu aparatură medicală tip terapie intensivă.Misiunea de astăzi încheie astfel demersurile autorităţilor române de a aduce în ţară cele 18 persoane rănite în accidentul care a avut loc vineri, 30 august a.c., pe o autostradă din Ungaria. În accident, şi-au pierdut viaţa trei cetăţeni români.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut