Comandamentul de Iarnă pentru coordonarea intervenţiei în vederea înlăturării efectelor fenomenelor meteo

În condiţiile ninsorilor viscolite din ultimele 24 de ore, ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa a convocat duminică, 16 decembrie a.c., ora 17.00 Comandamentul de Iarnă, la sediul M.A.I. pentru coordonarea intervenţiei în vederea înlăturării efectelor fenomenelor meteo. După analiza situaţiei înregistrate în judeţele Botoşani, Vaslui, Suceava, Bacău, Iaşi şi Neamţ de la nivelul Comandamentului Naţional s-a decis menţinerea stării de alertă a inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte instituţii ale administraţiei publice locale, astfel încât după ce intensitatea viscolului va scădea să se poată acţiona în forţă pentru deszăpezire. În acest moment, situația cea mai gravă este în județul Botoșani, unde sunt înregistrate 27 de localități izolate. Cazurile medicale sunt sub controlul autorităților, în acest moment se acționează pentru a se ajunge la o persoană ce are nevoie de insulină. Referitor la situația alimentării cu energie electrică și remedierea acestor problemele, mai multe echipe a S.C. Electrica S.A. monitorizează permanent situația și se află deja în teren pentru a interveni punctual acolo unde s-au înregistrat avarii. După estimările specialiștilor, mâine dimineață, după ce vântul se va reduce în intensitate, utilajele vor putea acționa rapid pentru a facilita accesul spre localitățile afectate. Ministrul Administraţiei şi Internelor a insistat ca fiecare prefectură să transmită la nivel central situaţiile reale din teren pentru a se putea interveni în mod integrat cu sprijin suplimentar acolo unde este nevoie. De altfel, ministrul Dușa a dispus ca mai multe auto-freze și utilaje din Giurgiu, Brăila, Cluj să fie redirecționate urgent către judeţele cu probleme deosebite. Ministrul Duşa a reluat mesajul către autorităţile locale de a avertiza populaţia în mod constant faţă de evoluţia situaţiei meteo sau alte riscuri care pot apărea, accentuând astfel, acţiunea preventivă pe care autorităţile trebuie să o desfăşoare în paralel cu acţiunile de intervenţie operativă. Atât ministrul Mircea Duşa, cât şi ministrul Radu Stroe au cerut prefecţilor din judeţele unde în ultimele săptămâni s-a intervenit constant pentru înlăturarea efectelor meteorologice să transmită către M.A.I. documentaţiile cu nevoile pe care le au pentru a putea fi rezolvate conform legii, de către Rezervele Naţionale.În cursul acestei zile, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor au desfăşurat misiuni de intervenţie pe întreg teritoriu naţional, acţionând cu prioritate pentru salvarea persoanelor cu nevoi medicale sau aflate blocate pe diferite segmente de drumuri.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut