Poliţia Română, prin Direcţia Rutieră, recomandă tuturor participanţilor la trafic, atât conducătorilor de vehicule, cât şi pietonilor să manifeste maximă prudenţă, urmare a atenţionării meteorologilor cu privire la înrăutăţirea vremii în toate regiunile din ţară, prin apariţia precipitaţilor mixte sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Pentru a preîntâmpina evenimentele rutiere grave, Poliţia Română recomandă:Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare. Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!Nu conduceţi când sunteţi obosiţi. Programaţi călătoriile în aşa fel încât să nu conduceţi în stare de oboseală! Dacă este necesar să conduceţi pe vreme de iarnă, plănuiţi deplasarea din timp. Asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare.Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă, în condiţii de ceaţă densă.Nu consumaţi alcool!Toţi ocupanţii autovehiculelor trebuie să utilizeze centura de siguranţă!Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă despre condiţiile meteorologice şi despre starea drumurilor, pe traseul pe care îl aveţi de parcurs la Comandamentul Central de Iarnă din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii la numerele de telefon 021/9360, 021/264.33.33 şi 021/264.33.34.Verificaţi instalaţia de iluminare-semnalizare, nivelul uleiului, antigelului, lichidului de parbriz, precum şi instalaţia de climatizare. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare.Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.În zilele cu ninsori, viscol, lapoviţă sau ploi o atenţie deosebită trebuie acordată pietonilor, care în astfel de condiţii sunt mai puţin prudenţi când traversează drumul public sau circulă pe partea carosabilă.Pietonii trebuie să se asigure temeinic înaintea traversării drumului public şi să se angajeze în traversare doar după ce s-au asigurat că manevra se poate face doar în condiţii de maximă siguranţă. Deplasarea pietonilor să se facă numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, numai pe partea stângă a drumului şi cât mai aproape de marginea carosabilului. Treceţi strada numai prin locurile marcate şi semnalizate corespunzător! În intersecţiile fără marcaj pietonal, traversaţi pe la colţul străzii, numai după o temeinică asigurare!POLIŢIA ROMÂNĂ vă urează DRUM BUN, fără evenimente rutiere!I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice