A.N.A./Reuniunea anuală a Consiliului științific

Agenţia Naţională Antidrog a organizat, marţi, 11 decembrie 2012, Reuniunea anuală a Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale Antidrog. La eveniment au participat membrii Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale Antidrog, ocazie cu care au fost aleşi preşedintele şi vicepreşedintele, precum şi membrii Comisiei de Etică a Consiliului Ştiinţific.Pornind de la convingerea că experienţa şi competenţa mediilor academice şi universitare, fundamentată pe adevăruri probate ştiinţific, se poate constitui într-un veritabil aliat al luptei antidrog prin oferirea consistenţei şi eficienţei necesare răspunsului instituţional la problematica drogurilor, Agenţia Naţională Antidrog a militat începând cu anul 2011 pentru reînfiinţarea şi activarea Consiliul Ştiinţific, ca organism consultativ al Agenţiei Naţionale Antidrog.Reunind personalităţi marcante din domeniul ştiinţific sau academic, Consiliul Ştiinţific are misiunea ca, prin activitatea sa, să contribuie la dezvoltarea, promovarea şi valorificarea activităţii ştiinţifice din domeniul drogurilor.Pe agenda întâlnirii au mai fost înscrise teme, precum: • Ultimele evoluţii ale consumului de droguri în România şi Europa• Rolul Punctului Naţional Focal, în promovarea cercetării şi monitorizării situaţiei drogurilor în România• Proiectul Strategiei Naţionale Antidrog 2013-2018 şi proiectul Planului Naţional de Acţiune 2013-2018• Planul de cercetare pentru perioada 2013- 2015.Reluarea activităţii Consiliului Ştiinţific constituie un element important în eforturile Agenţiei Naţionale Antidrog de a implementa un sistem performant de comunicare şi colaborare cu instituţiile/autorităţile implicate în aplicarea Strategiei naţionale antidrog. şi totodată, de a crea cadrul de dezbatere a politicilor, strategiilor sectoriale, proiectelor şi programelor antidrog.A.N.A. – Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut