În contextul acordurilor de parteneriat interinstituţionale, în perioada iulie – septembrie a.c., specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere (CPECA) Bihor, împreună cu voluntarii Centrului, derulează proiectele de prevenire a consumului de droguri „Vacanţă fără praf” şi “Vară şi sănătate curată”.Cele două proiecte vor fi implementate în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Direcţia de Sănătate Publică Bihor şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor, S.C. Administraţia Domeniului Public S.A. şi S.C. Turism Felix S.A. Scopul proiectelor îl constituie familiarizarea participanţilor, tineri şi adulţi, cu efectele principalelor categorii de droguri, prevenirea consumului de droguri, a violenţei şi delincvenţei juvenile, prin oferirea de informaţii care să permită creşterea nivelului de educare şi de conştientizare al tinerilor, în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri şi a adoptării unor comportamente prosociale.De asemenea, printre obiectivele specifice ale proiectelor, se numără: formarea unor deprinderi antidrog, antialcool şi antitutun, a capacităţilor de a lua decizii corecte şi a abilităţilor asertive de refuz, promovarea unei vieţi sănătoase, disciplinate şi cumpătate, precum şi oferirea unor alternative de petrecere a timpului liber, prin organizarea de competiţii sportive. Activităţile proiectelor se desfăşoară în taberele Dinamo, Oradea, Şuncuiuş şi Bratca, respectiv ştrandurile Ioşia din Oradea, Apollo din staţiunea Băile Felix şi „Venus” din staţiunea Băile 1 Mai.Derularea celor două proiecte reprezintă un alt pas în efortul Agenţiei Naţionale Antidrog de a informa, educa şi conştientiza populaţia tânără şi adultă cu privire la consecinţele consumului de droguri asupra vieţii individului.Agenţia Naţională Antidrog, prin centrele de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, este deschisă spre colaborare interinstituţională, în vederea prevenirii consumului de droguri, iar acest lucru se poate realiza şi prin derularea de proiecte comune cu participarea şi sprijinul specialiştilor din structuri cu atribuţii în domeniu.A.N.A. – Compartimentul Relații Publice