Evaluare a modului în care se utilizează noile forme de plată

De la începutul lunii iulie, numărul cererilor de eliberare a pașapoartelor a crescut cu 30%După prima săptămână de la implementarea prevederilor ordonanței privind măsurile de simplificare la nivelul administrației publice, MAI a făcut o evaluare a modului în care se utilizează noile forme de plată pentru taxele aferente pașapoartelor, documentelor din domeniul înmatriculărilor auto, permiselor de conducere, actelor de identitate și cazierului judiciar.Referitor la modalitatea de plată a taxelor aferente eliberării pașapoartelor, se constată că modalitatea de plată online devine o alternativă pentru cât mai mulți cetățeni. În ultimele zile, numărul celor care utilizează modalitățile de plată online a crescut treptat de la 8% în data de 8 iulie, la 10% în data de 11 iulie și până la 12,4% în ziua de 12 iulie.Ne așteptăm ca în masura în care cetățenii vor lua la cunoștință de aceste facilități, numărul plăților online să crească progresiv. În aceste condiții, MAI recomandă cetățenilor să utilizeze toate cele 6 mijloace de plată puse la dispoziție de noul cadru legislativ, respectiv:- Plata prin virament bancar de la orice bancă, unde au un cont deschis; – Plata prin mandat poștal; – Plata prin internet banking;- Plata în numerar la casieriile Trezoreriei Statului; – Plata în numerar la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor (pentru documentele emise de aceste structuri);- Plata în numerar la casieriile Instituției Prefectului (pentru pașapoarte).De asemenea, având în vedere că în perioada de vară numărul solicitărilor pentru eliberarea de pașapoarte crește semnificativ odată cu începerea vacanței și perioada de concediu a românilor care lucrează în străinătate, conducerea MAI a dispus prelungirea programului de lucru la ghișee, inițierea demersurilor pentru ocuparea tuturor funcțiilor libere, analizarea necesarului de personal suplimentar, reducerea perioadei de concediu pentru angajații serviciilor publice comunitare și limitarea temporară a mutărilor angajaților acestor servicii publice comunitare la alte structuri ale MAI. Menționăm că de la începutul lunii iulie și până în prezent numărul cererilor de eliberare a pașapoartelor a crescut cu 30% la nivel național, existând zile în care se înregistrează peste 6.800 de cereri.Măsurile organizatorice care țin de competențele MAI vor trebui coroborate cu acțiuni similare pe care Ministerul Finanțelor Publice prin Trezoreria Statului le poate lua în sensul deschiderii de puncte de încasare în cât mai multe sedii ale serviciilor publice comunitare. În acest sens, MAI face o analiză permanentă cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice pentru implementarea măsurilor de simplificare la nivelul administrației publice, prevăzute de OUG 41/2016.Utilizarea cât mai frecventă a modalităților de plată online a taxelor aferente acestor documente și măsurile organizatorice dispuse pentru această perioadă de vârf din punct de vedere al solicitărilor cetățenilor vor conduce la diminuarea timpului de așteptare la ghișee.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut