Cercetaţi pentru obţinerea de credite bancare frauduloase

În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii suceveni, a fost începută urmărirea penală asupra a şapte persoane suspectate că au obţinut fraudulos credite bancare în valoare de 1.600.000 de lei.La data de 22 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, în urma cercetărilor efectuate, au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava propunerea începerii urmăririi penale faţă de şapte persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de înşelaciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi abuz în serviciu în formă calificată.În fapt, cele şapte persoane, cu vârste cuprinse între 32 şi 53 de ani, sunt suspectate că, în perioada decembrie 2008-februarie 2009, au obţinut, în mod fraudulos, pentru mai multe societăţi comerciale din localitatea Voitinel, judeţul Suceava credite bancare în valoare totală de 1.600.000 de lei, cu ajutorul unui consilier financiar al sucursalei bancare, de unde s-au obţinut creditele.Totodată, aceştia mai sunt suspectaţi că, în scopul inducerii în eroare a unităţii bancare, au folosit mai multe facturi fiscale falsificate, emise de către societăţile comerciale din localitatea Voitinel.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut