Formare iniţială în domeniul dependenţei de droguri

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, iniţiază un proces de formare iniţială în domeniul dependenţei de droguri destinată personalului DGASPC, lucrători implicaţi în activitatea de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure şi a oricăror persoane aflate în nevoie. Furnizarea de formare se va realiza de către ANA, prin Centrul Naţional de Formare şi Documentare în Domeniul Drogurilor, aceasta fiind stipulată într-un protocol de colaborare încheiat recent între cele două instituţii.Protocolul de colaborare are la bază obiectivele generale referitoare la reducerea consumului de droguri în rândul minorilor, la formarea de bază şi continuă a profesioniştilor care vin în contact cu persoane consumatoare de droguri şi la asigurarea unor servicii de calitate persoanelor consumatoare de droguri, precum şi obiectivele strategice şi operaţionale ale Strategiei de dezvoltare şi performanţă administrativă a DGASPC Sector 6. Sesiunile de formare vor debuta în octombrie a.c. şi vor însuma 24 ore de învăţare (3 zile), tema acestora fiind FORMARE DE BAZĂ ÎN DOMENIUL DEPENDENŢEI DE DROGURI. Cursurile se vor derula în Bucureşti şi vor avea ca beneficiari 60 de specialişţi DGASPC (psihologi şi asistenţi sociali). Sesiunile vor fi susţinute de reprezentanţii ANA, care deţin şi calitatea de formatori autorizaţi CNFPA, actuala Autoritate Naţională pentru Calificări.Demersul formativ urmăreşte creşterea nivelului de cunoştinţe a specialiştilor DGASPC cu privire la influenţa drogurilor ilegale asupra consumatorilor, aceştia urmând a fi familiarizaţi cu aspecte precum: tendinţele fenomenului consumului şi traficului de droguri în România, principalele categorii de substanţe şi efectele acestora, semnele consumului de droguri, sistemul de asistenţă destinat persoanelor dependente de droguri în România, noţiuni şi concepte teoretice utilizate în prevenirea consumului de droguri, fenomenul substanţelor noi cu efecte psihoactive etc. De asemenea, sesiunile de formare vor furniza şi informaţii specifice legate de interacţiunea directă a specialiştilor DGASPC cu persoane aflate în dificultate, şi anume: evaluare psihologică pentru stabilirea nevoii beneficiarilor, stabilirea strategiilor de intervenţie, procesul de consiliere şi tratament, construirea motivaţiei pentru schimbare, interviul motivaţional, abordarea familiei adolescentului toxicoman etc. Colaborarea cu DGASPC reprezintă un alt demers în efortul ANA de a informa, educa şi conştientiza personalul structurilor partenere şi societatea civilă cu privire la consecinţele consumului de droguri asupra individului şi întregii societăţi.Agenţia Naţională Antidrog este deschisă spre colaborare interinstituţională în vederea prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri, iar acest lucru se poate realiza în primul rând prin formarea pe această problematică şi a altor specialişti din structuri cu atribuţii în domeniu.Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut