Persoane urmărite, depistate de poliţişti

În ultimele două săptămâni, poliţiştii structurilor de investigaţii criminale au depistat 288 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 100 minori şi 127 persoane urmărite pentru comiterea de infracţiuni. În perioada 26 decembrie 2011 – 9 ianuarie a.c., în urma activităţilor de căutare şi identificare, poliţiştii de investigaţii criminale au depistat 288 de persoane semnalate ca dispărute, dintre care 100 minori. De asemenea, în aceeaşi perioadă, poliţiştii au depistat 127 de persoane urmărite la nivel naţional, 111 dintre acestea având mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, pe numele a 11 erau emise mandate de arestare preventivă, iar 4 aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare. În urma colaborării cu autorităţile altor state, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Biroul Naţional Interpol, s-a reuşit localizarea şi arestarea pe teritoriul altor state a 35 de persoane urmărite de autorităţile române.Urmăriţi pentru comiterea de infracţiuni: Un bărbat de 35 de ani, din comuna Jorăşti, judeţul Galaţi, urmărit din 14 noiembrie 2011, care se sustrăgea executării unei pedepse de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, a fost depistat de poliţişti din cadrul S.I.C. – I.P.J. Galaţi, la data de 5 ianuarie a.c.. Acesta a fost încarcerat în arestul I.P.J. Galaţi.Un tânăr de 23 de ani, din comuna Miheşul de Câmpie, judeţul Mureş, urmărit din 23 decembrie 2011, care se sustrăgea arestării preventive pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, la 29 decembrie a.c. a fost depistat de poliţişti din cadrul S.I.C. – I.P.J. Mureş, pe raza municipiului Tg. Mureş, jud. Mureş şi încarcerat în arestul I.P.J. Mureş. Un tulcean de 21 de ani, urmărit din 29 noiembrie 2011, care se sustrăgea executării unei pedepse de 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, a fost depistat, la 3 ianuarie a.c., de poliţişti din cadrul S.I.C.- I.P.J. Tulcea pe raza de competenţă şi încarcerat în Penitenciarul Tulcea. Minori dispăruţi din cauza lipsei de supraveghere: O fetiţă de 3 ani, din comuna Remetea Chioarului, judeţul Maramureş, care la data de 28 decembrie 2011, în jurul orei 10.00 a dispărut de la domiciliu, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 17.00, a fost găsită de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş, în pădurea din apropierea localităţii, la aproximativ 1,5 km de locuinţă. Un băieţel de 9 ani, din municipiul Brăila, care la 25 decembrie 2011, în jurul orei 23.00 a plecat voluntar de la domiciliu, la data de 26 decembrie 2011 a fost găsit de poliţişti ai S.I.C. – I.P.J. Brăila, pe raza municipiului Brăila. O minoră de 11 ani, din municipiul Bucureşti, care la 28 decembrie 2011 a plecat de la domiciliu, la data de 29 decembrie 2011 a fost identificată de poliţiştii S.I.C. – Poliţia Sector 2, în zona Calea Moşilor, Bucureşti. Minorii depistaţi au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni. Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut