Acţiune la nivel naţional pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool

În timpul unei acţiuni derulată la nivel naţional, pe parcursul a trei zile, poliţiştii rutieri au constatat peste 200 de infracţiuni privind conducerea autovehiculelor pe drumurile publice de persoane având o alcoolemie peste limita legală şi au depistat 273 de persoane care s-au urcat la volan aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Siguranţa rutieră constituie una dintre priorităţile poliţiei rutiere. Periodic, pe lângă acţiunile curente de impunere a legii, sunt întreprinse şi activităţi preventiv-educative în rândul participanţilor la traficul rutier. Astfel, în perioada 6 – 8 ianuarie a.c., la nivel naţional a continuat acţiunea de prevenire a accidentelor de circulaţie produse pe fondul consumului de alcool.În acest context, au fost identificate în trafic 273 persoane care au fost sancţionate contravenţional cu amendă (cuprinsă între 9 şi 20 de puncte amendă) şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile. Totodată, au fost constatate 201 infracţiuni privind conducerea autovehiculelor pe drumurile publice de persoane având o alcoolemie peste limita legală, în toate aceste cazuri fiind întocmite dosare penale potrivit prevederilor art. 87 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată cu modificările şi completările ulterioare.Analiza riscului rutier pentru perioada 6 – 8 ianuarie a.c. a relevat faptul că s-au produs 54 accidente grave de circulaţie, soldate cu 22 persoane decedate şi 44 răniţi grav.Principalele cauze ale accidentelor de circulaţie produse au fost: viteza neadaptată la condiţiile de drum (31,8%), respectiv traversarea neregulamentară a pietonilor (22,2%) şi neacordarea priorităţii de trecere pietonilor (11,1%). Totodată, 9,3% din accidentele rutiere înregistrate s-au produs pe fondul conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice. Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut