Autoturism de lux sustras din Austria găsit de poliţişti

Poliţiştii hunedoreni au depistat, într-un garaj din municipiul Petroşani, un autoturism în valoare de aproximativ 100.000 de euro, semnalat ca fiind sustras din Austria, la sfârşitul lunii ianuarie a.c..La data de 6 februarie a.c., în urma schimbului de date şi informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R., poliţiştii hunedoreni au primit o semnalare privind sustragerea unui autoturism de lux, de culoare albă, din Austria, la data de 30 ianuarie a.c., prejudiciul creat estimat fiind de 98.600 de euro. Efectuând investigaţii, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Petroşani au identificat autovehiculul, pe care nu se aflau aplicate numerele de înmatriculare, într-un garaj din centrul municipiului Petroşani.A fost audiat utilizatorul garajului, care a declarat poliţiştilor că autoturismul aparţine unei cunoştinţe ce, în prezent, se află în străinătate. Cercetările continuă faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt calificat.Autoturismul a fost transportat în curtea interioară a Poliţiei Municipiului Petroşani, fiind indisponibilizat până la clarificarea situaţiei.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut