Jandarmii constănțeni au depistat trei bărbați, suspectați de furt

Lucrătorii structurilor de jandarmi din jud. Constanța au acționat potrivit competențelor pentru prevenirea faptelor antisociale, depistând, marți, 7 august a.c., trei persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de furt.Astfel, un echipaj de jandarmi a surprins pe malul drept al fluviului Dunărea, la km. 300, în dreptul podului Anghel Saligny, două persoane care descărcau dintr-o barcă cu motor, pe malul apei, mai multe piese metalice.George S., de 31 ani, şi Romulus D., de 36 ani, ambii din Cernavodă, au declarat că au sustras cantitatea de aproximativ 200 kilograme de fier, de pe o barjă staţionată, şi doreau să mai facă câteva “transporturi”, cu scopul de a vinde componentele metalice la un centru de colectare din localitate. Cei doi au fost predați lucrătorilor Poliţiei Transporturi Navale Cernavodă, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii faptei de furt calificat.La aceeași dată, un echipaj de jandarmi, aflat în patrulare pe raza localităţii Vama Veche, a fost sesizat de proprietarul unui magazin cu privire la faptul că un angajat a sustras mai multe produse în valoare de aproximativ 500 lei, în decurs de 2 zile. Suspectul, Ştefan H., de 18 ani, din Iaşi, a recunoscut că a vândut produsele sustrase unor localnici.Tânărului i-au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt şi a fost predat lucrătorilor Secţiei 3 Poliţie Rurală Mangalia, în vederea continuării cercetărilor. * * * Pentru siguranţa cetățenilor şi în special pentru evitarea neplăcerilor pe timpul vacanţei petrecute pe litoralul Mării Negre, Jandarmeria Română sfătuieşte cetăţenii să nu lase bunuri de valoare la vedere în camerele de hotel, pe plajă sau în autoturisme, să se asigure întotdeauna că au încuiat uşa şi au închis ferestrele camerei unde sunt cazaţi sau ale autoturismelor şi să nu își parcheze autovehiculele în locuri ferite sau slab luminate. De asemenea, dacă observă persoane cu comportament antisocial sau sunt abordaţi de persoane necunoscute cu scopuri obscure, cetăţenii sunt sfătuiţi să anunţe cel mai apropiat echipaj de ordine publică.Pentru solicitări, cetăţenii pot apela non-stop numărul unic de urgenţe 112. I.J.J. Constanța – Compartimentul de Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut