Administratori buzoieni suspectaţi de evaziune fiscală

Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală împotriva unui bărbat în vârstă de 34 de ani, din Buzău, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare. Buzoianul este suspectat că, în perioada septembrie – octombrie 2011, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, nu a înregistrat în evidenţa contabilă veniturile obţinute din vânzarea de produse alimentare şi nealimentare, sustrăgându-se de la plata către bugetul consolidat al statului a unor taxe şi impozite în valoare totală de 21.174 de lei, sumă stabilită în urma controlului efectuat împreună cu specialiştii Gărzii Financiare Buzău. De asemenea, administratorul este suspectat că şi-a însuşit şi a folosit în interes personal 100.743 lei, bani încasaţi din comercializarea mărfurilor fără documente de provenienţă. Poliţiştii de investigare a fraudelor continuă cercetările şi întreprind activităţi în vederea recuperării prejudiciului. Un alt administrator din Buzău, în vârstă de 35 de ani, este şi el cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Buzoianul este suspectat că, în perioada ianuarie 2007 – decembrie 2010, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, nu a înregistrat în contabilitate veniturile provenite din comercializarea de produse alimentare şi nealimentare, în valoare totală de 414.027 lei, sustrăgându-se de la plata unui impozit pe venit în valoare de 66.244 de lei, sumă stabilită în urma controlului efectuat împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Financiare Buzău. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală împotriva lui şi continuă cercetările. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut