Miercuri, 7 noiembrie a.c., Mircea Duşa, ministrul Administraţiei şi Internelor, şi Radu Stroe, ministrul delegat pentru Administraţie, au susţinut o videoconferinţă cu prefecţii şi autorităţile administraţiei publice locale, având ca temă activităţile desfăşurate de autorităţile şi instituţiile publice cu responsabilităţi stabilite prin lege privind organizarea alegerilor parlamentare. În cadrul acestei întâlniri, ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a verificat stadiul îndeplinirii sarcinilor prevăzute de legislaţia în vigoare în domeniul alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012. În acest context, ministrul Administraţiei şi Internelor a cerut tuturor factorilor implicaţi în organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare, echidistanţă, responsabilitate şi îndeplinirea atribuţiilor cu profesionalism şi probitate, precizând totodată că nu vor fi tolerate fapte ce pot pune la îndoială desfăşurarea corectă şi legală a procesului electoral. “Vă rog să conştientizaţi că Ministerul Administraţiei şi Internelor este o instituţie apolitică, cu atribuţii organizatorice şi tehnice în pregătirea şi desfăşurarea procesului electoral în condiţii de deplină legalitate, de aceea vă cer să fiţi intransigenţi, să aplicaţi legea şi să acţionaţi ferm împotriva celor care încalcă legea, indiferent de culoarea politică” a precizat Mircea Duşa. De asemenea, oficialul M.A.I a atras atenţia asupra modificării art.55 din Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin care a fost stabilită lista obiectelor ce pot oferite alegătorilor pe durata desfăşurării campaniei electorale, astfel încât să nu fie considerate mită electorală. Ministrul Administraţiei şi Internelor a cerut şefilor structurilor teritoriale, cu atribuţii în menţinerea ordinii şi liniştii publice, să aplice măsurile stabilite în Planul general de măsuri, elaborat la nivelul M.A.I., pe durata campaniei electorale şi în ziua alegerilor parlamentare. La rândul său, Radu Stroe, ministrul delegat pentru Administraţie, a subliniat importanţa respectării graficului de activităţi din competenţa M.A.I., astfel încât campania electorală şi alegerile parlamentare 2012 să se desfăşoare legal şi fără probleme. De asemenea, la şedinţă au fost prezenţi secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, Anghel Andreescu, responsabil în coordonarea măsurilor de ordine publică la nivel naţional pe timpul desfăşurării procesului electoral şi secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Constantin Cătalin Chiper.