Percheziţii la suspecţi de comercializare de piese auto cu încălcarea prevederilor legale

În această dimineaţă, poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române efectuează trei percheziţii domiciliare şi trei verificări la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, suspectate de comercializarea de piese şi subansamble auto cu încălcarea modelului industrial protejat de către marca titularului de drept. Percheziţiile se desfăşoară în municipiul Bucureşti(1) şi judeţul Iaşi(2), iar verificările, în judeţele Argeş, Timiş şi Cluj.La acţiune participă şi specialişti din cadrul Registrului Auto Român.Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 52 alin. 1 coroborat cu art. 30 din Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut