Aproape 75 de tone de cereale, confiscate

Trei autotractoare care transportau aproape 75 de tone de porumb boabe au fost oprite în trafic de poliţiştii din Timiş. / Întrucât nu existau documente legale care să însoţească transportul, marfa a fost confiscată.La data de 28 octombrie a.c., în urma activităţilor desfăşurate pentru combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul transportului, depozitării şi comercializării cerealelor, poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Timiş, Poliţiei Oraşului Jimbolia, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare şi cu sprijinul tehnic al D.G.I.P.I., au oprit în trafic două autotractoare cu remorcă în care erau transportate 48.8 tone de porumb boabe. În urma verificării documentele prezentate, a rezultat că marfa a fost achiziţionată fără factură fiscală şi fără a fi încheiate contracte de transport ori de vânzare –cumpărare marfă, conform prevederilor legale. Garda Financiară a dispus sancţionarea societăţii care a vândut cerealele cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru transport în scop comercial de cereale neînsoţite de documentele prevăzute de lege, dispunându-se şi confiscarea cerealelor.La aceeaşi dată, echipele de control au oprit în trafic, în Jimbolia, un alt autotractor ce transporta 26 de tone de porumb boabe. Din verificarea documentelor prezentate a rezultat că porumbul a fost achiziţionat fără factură fiscală şi fără a fi încheiate contracte de transport ori de vânzare –cumpărare marfă. Garda Financiară a dispus sancţionarea societăţii care a vândut cerealele pentru transport în scop comercial de cereale neînsoţite de documentele prevăzute de lege, dispunându-se în acelaşi timp şi confiscarea celor 26 de tone de cereale.Poliţiştii şi specialiştii celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniu vor continua acţiunile pentru combaterea ilegalităţilor în domeniul transportului, depozitării şi comercializării cerealelor.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut