Cercetaţi pentru fraude cu carduri bancare

Mai multe persoane suspectate că au folosit carduri clonate pentru efectuarea de retrageri fraudulose de la ATM-uri au fost arestate preventiv. / Prejudiciul estimat până în prezent este de aproximativ 200.000 de lei. Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, cu sprijinul structurilor specializate din I.G.P.R. şi D.G.I.P.I, sub coordonarea D.I.I.C.O.T – Structura Centrală au destructurat o grupare specializată în confecţionarea de echipamente de copiere a cardurilor bancare la ATM-uri, falsificarea instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de retrageri frauduloase de numerar. În baza autorizaţiilor obţinute, la data de 23 octombrie a.c., poliţiştii B.C.C.O. cu sprijinul luptătorilor Brigăzii Speciale de Intervenţie ,,Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei au efectuat percheziţii la domiciliile lui M. Marian, de 32 de ani, M. Emilian, de 28 de ani, G. Ştefan, de 33 de ani, R. Cristian, de 31 de ani. M. Daniel, de 36 de ani, M. Constantin, de 33 de ani toţi din Dâmboviţa şi S. George, de 22 de ani, din Bucureşti, precum şi la sediul unui club. În urma percheziţiilor, poliţiştii au depistat şi ridicat dispozitive artizanale de înregistrare video a codului de securitate PIN la ATM-uri, unităţi centrale de calculatoare, laptop-uri, stick-uri de memorie, carduri ce prezintă suspiciuni de contrafacere, articole vestimentare purtate de cei în cauză în momentul instalării dispozitivelor la ATM-uri şi la efectuarea retragerilor frauduloase de numerar şi unelte folosite la confecţionarea dispozitivelor de skimming.Din anchetă a rezultat faptul că grupul infracţional era format din şapte persoane, care aveau ca mod de operare confecţionarea de echipamente electronice, asamblarea acestora şi realizarea unor dispozitive identice ca mărime şi culoare cu părţile componente ale bancomatelor. Dispozitivele în cauză erau instalate pe ATM-uri care aparţineau unor bănci din România, de unde erau copiate informaţiile de pe banda magnetică a cardurilor, precum şi codul PIN aferent. Datele erau prelucrate şi inscripţionate pe cartele PVC cu bandă magnetică şi ulterior erau folosite pentru retrageri frauduloase de numerar de la ATM-uri din ţară.La începutul anului 2010, fraţii M. Constantin şi M. Marian au pus bazele acestei grupări infracţionale organizate la care ulterior au aderat şi S. George, M. Emilian, G. Ştefan, M. Daniel şi R. Cristian.Începând cu luna martie 2010 şi până în luna octombrie, acesştia sunt suspectaţi că au instalat dispozitive de skimming ATM-uri ale unor bănci comerciale din Bucureşti, Braşov, Constanţa, Timişoara, Arad, Zalău şi Herculane. În urma retragerilor frauduloase de numerar efectuate cu clone ale cardurilor bancare copiate, membrii grupării au creat un prejudiciu estimat până în prezent la aproximatv 200.000 de lei. Suspecţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronică, punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces neautorizat la un sistem informatic.Pe numele a cinci dintre suspecţi au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, iar ulterior pentru patru dintre ei au fost emise mandate de arestare preventivă. Pentru doi dintre suspecţi vor fi solicitate mandate de arestare preventivă în lipsă întrucât se sustrag urmăririi penale.Poliţiştii B.C.C.O. Bucuresti, sub coordonarea D.I.I.C.O.T – Structura Centrală, continuă cercetarile în cauză. Cele şapte persoane se aflau în strânse legături cu membri ai grupărilor infracţionale din Târgovişte, conduse de P. Florin. Liderii grupării infracţionale cercetate, fraţii M. Constantin şi M. Marian, în cursul anului 2009 au fost arestaţi preventiv alături de acesta şi alte persoane, pentru implicare în fapte din aceeaşi sferă penală.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut