Cercetat pentru evaziune fiscală prin achiziţii intracomunitare

Administratorul unei societăţi comerciale din Arad este suspectat că a achiziţionat legume – fructe din Ungaria şi Germania, fără să evidenţieze în contabilitate veniturile realizate, creând un prejudiciu de aproximativ 440.000 de lei.Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad efectuează cercetări faţă de N. Alexandru, de 25 ani, din municipiul Arad, suspectat de evaziune fiscală.În fapt, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta, în calitate de asociat şi administrator al unei societăţi comerciale, în perioada iunie – decembrie 2009, a efectuat achiziţii intracomunitare de legume-fructe din Ungaria şi Germania, fără să înregistreze în evidenţa contabilă a societăţii, în jurnalul de vânzări şi în deconturile de TVA, veniturile realizate.În acest mod, a creat un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 439.128 lei.Pe numele acestuia poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut