Percheziţie a poliţiştilor Capitalei într-un dosar privind comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune

În ziua de miercuri, 13 aprilie a.c., poliţiştii Capitalei au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, emis de Judecătoria Sectorului 6, la adresa de domiciliu a unui bărbat, în vârstă de 34 de ani, care ar fi săvârşit mai multe infracţiuni de înşelăciune.Astfel, poliţiştii Secţiei 20 au început documentarea activităţii infracţionale a celui în cauză, în urma sesizărilor primite cu privire la faptul că, acesta, folosindu-se de nume şi calităţi mincinoase, prin falsificarea unor înscrisuri sub semnătură privată şi prin folosirea unor instrumente false, ar fi determinat mai multe persoane să-i plătească diverse sume de bani.Banii solicitaţi de bărbatul bănuit de comiterea infracţiunii ar fi reprezentat contravaloarea verificărilor metrologice a apometrelor efectuate de către acesta, folosindu-se, pentru inducerea în eroare a părţilor vătămate, de numele unei societăţi comerciale de profil. În urma percheziţiei efectuate, poliţiştii bucureşteni au descoperit şi ridicat mai multe înscrisuri, ştampila utilizată la activitatea infracţională, precum şi un registru personal din care rezulta profitul obţinut, în medie de 4.000 – 5.000 de lei pe lună.Cercetările sunt continuate de judiciariştii Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea instrumentelor false şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut