În urma unui flagrant şi a şapte percheziţii efectuate în judeţul Bistriţa-Năsăud, şapte suspecţi de trafic şi consum de droguri de risc au fost reţinuţi. A fost ridicată, în vederea confiscării, cantitatea de 10 grame de cannabis şi 750 grame rezină de cannabis (haşiş).Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa Năsăud, au efectuat cercetări, începând cu luna ianuarie 2012, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic şi consum de droguri de risc de către un bărbat de 31 ani, din Bistriţa. Acesta este suspectat că procura şi comercializa tinerilor de pe raza municipiului Bistriţa, cannabis şi rezină de cannabis, cu suma de 50-60 lei per gram.Ulterior au fost extinse cercetările cu privire la mai alte şase persoane, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul drogurilor. Drogurile comercializate de grupare proveneau din Spania, fiind introduse ilegal în Romania, sau trimise prin firme de curierat.În cauză, s-a colaborat cu poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş şi jandarmi de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud. De asemenea, s-a beneficiat de sprijinul informativ-operativ al Serviciului Operaţiuni Speciale – I.G.P.R.La data de 24 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud au prins în flagrant doi dintre suspecţi, în municipiul Dej, în timp ce încercau să comercializeze 610 grame rezină de cannabis. Cercetările au continuat cu efectuarea a şapte percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor, care au fost conduşi la sediul S.C.C.O. Bistriţa-Năsăud, fiind ridicate totodată, în vederea confiscării, 40 grame rezină de cannabis.În urma probatoriului administrat în cauză, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a 7 suspecţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic şi consum de droguri de risc fapte prevăzute şi pedepsite de art.2 al. 1, art.4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind traficul şi consumul ilicit de droguri. La data de 25 ianuarie a.c., .cei şapte au fost prezentaţi Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, propunere însuşită de către instanţa de judecată pentru patru dintre ei, iar faţă de ceilalţi trei s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea.În cauză, a fost ridicată în vederea confiscării, cantitatea totală de 10 grame de cannabis şi 750 grame rezină de cannabis (haşiş).Imagini pot fi descărcate de pe site-ul www.politiaromana.ro, sectiunea StiriI.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice