Copil salvat dintr-un incendiu de un jandarm

Un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare a salvat de la moarte o fetiţă de 7 aniÎn cursul acestei zile, în jurul orei 14,30 a izbucnit un incendiu la un imobil situat pe strada Poştei, din localitatea Sărăuad.Alertat de ţipetele vecinei sale, plutonierul Toth Gheorghe, care se afla în timpul liber, a intrat în casa cuprinsă de flăcări şi a reuşit să o scoată afară pe o fetiţa de 7 ani, care dormea în casă, salvând-o astfel de la o moarte sigură.Au fost anunţate echipele de intervenţie, iar până la sosirea acestora la faţa locului, jandarmul împreună cu alţi vecini, au încercat stingerea incendiului.Incendiul a fost stins de către lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au preluat cercetările pentru a stabili cauza incendiului.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut