Declarație de presă privind misiunile desfășurate de efectivele MAI în minivacanța de 1 Mai

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar de poliție Monica Dajbog, a susținut duminică, 3 mai a.c., la sediul MAI, o declarație de presă privind misiunile desfășurate de efectivele MAI în perioada 1 – 3 mai.Redăm, în continuare, declarația de presă a purtătorului de cuvânt:”Ca urmare a mobilizării structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în timpul minivacanței de 1 Mai, la nivel național a fost asigurat un climat general de siguranță și legalitate, fără a fi înregistrate incidente deosebite. Principalele obiective fixate de viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, pentru perioada 1-3 mai au fost atinse. Fluența circulației rutiere a fost una bună pe majoritatea drumurilor, traficul la punctele de trecere a frontierei a decurs fără aglomerări, iar climatul de ordine publică și siguranță a fost unul ridicat.Așa cum cunoașteți, începând de joi și până astăzi inclusiv, dispozitivele de siguranță publică, poliție rutieră și de intervenție în situații de urgență s-au suplimentat în întreaga țară. Zilnic, au fost la datorie peste 36.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători de la alte structuri operative ale ministerului.În această perioadă, au fost desfășurate 14.730 de misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice și s-a intervenit în peste 4.700 de situații de risc pentru siguranța cetățenilor.Poliția și Jandarmeria au fost prezente la 373 de manifestări publice, dintre acestea peste 200 fiind dedicate sărbătoririi zilei de 1 MAI.Prezența în stradă a unui dispozitiv complex de ordine publică a avut efecte directe asupra criminalității. S-au înregistrat mai puține furturi decât în perioada similară a anului trecut, respectiv 56 față de 69, iar numărul de autori de infracțiuni prinși în flagrant a crescut cu 51%.Numărul de infracțiuni cu violență, contra persoanei, a scăzut cu 50%, față de anul trecut, în ultimele zile fiind înregistrate doar 9 astfel de fapte. Pentru comiterea de infracțiuni sunt cercetate 405 persoane, dintre acestea 45 fiind reținute și 37 arestate. Au fost depistați 28 de urmăriți național și 4 urmăriți internațional. Spre exemplu, în Constanța polițiștii au identificat trei bărbați pe numele cărora fusese emis mandat european de arestare de către autoritățile italiene pentru comiterea infracţiunilor de ”constituire de grup infracţional organizat, sclavie şi trafic de persoane”. Cei trei au fost prezentaţi instanței, care a confirmat mandatul european de arestare.În ceea ce privește contravențiile, începând de joi și până la acest moment, polițiștii și jandarmii au aplicat 34.271 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 9,7 milioane de lei.Din totalul sancțiunilor contravenționale, 24.539 de amenzi s-au aplicat pentru contravenții la regimul circulației rutiere dintre care 278 pentru consum de băuturi alcoolice la volan și 11.616 pentru depășirea vitezei legale. Din punct de vedere al siguranței în trafic, în această perioadă s-au desfășurat zilnic misiuni de amploare ale poliției rutiere, cu accent pe combaterea cauzelor favorizatoare de accidente rutiere grave, respectiv viteza și consumul de alcool.Polițiștii rutieri au reținut în aceste zile 1.286 de permise de conducere, 262 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 305 pentru depășirea vitezei legale. Așa cum știți în această perioadă pe principalele artere rutiere de la nivel național au fost amplasate 420 de radare. Totodată, au fost retrase 505 de certificate de înmatriculare. În orele următoare ne așteptăm la un trafic rutier important pe traseele de întoarcere spre capitală, și tocmai de aceea din dispoziția vicepremierului Gabriel Oprea, în această după-amiază, un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne va monitoriza traficul rutier pe Autostrada A2 și pe DN1, în sprijinul echipajelor de poliție rutieră de la sol.O misiune similară a avut loc în dimineața zilei de 1 mai.Recomandăm conducătorilor auto ca în condițiile unui trafic rutier aglomerat să circule cu atenție și să respecte regimul de viteză, inclusiv pe autostradă. Încercați să evitați orele de vârf și utilizați și traseele alternative.Poliția Rutieră va avea în această după-amiază dispozitive suplimentare pe DN1, DN65 Craiova – Pitești, pe Autostrada A2, pe DN6 Alexandria-București și Autostrada A1.Pe Autostrada A2 și pe DN6 Alexandria-București, spre exemplu, acționează câte 10 echipaje de poliție, iar pe DN1 sunt în misiune aproximativ 80 de polițiști cu 40 de autospeciale, pe toate aceste trasee fiind amplasate și aparate radar.În orele următoare ne aşteptăm, de asemenea, la o creştere a numărului de persoane care vor tranzita punctele de trecere a graniței, context în care polițiștii de frontieră vor acționa în continuare cu efective suplimentare pentru scurtarea timpului necesar formalităților de control. Din informările noastre reiese că, de joi și până astăzi, peste 120 de mii de autoturisme au tranzitat punctele de trecere a frontierei. Referitor la situațiile de urgență înregistrate în aceste zile, vă informăm că echipajele de pompieri au desfășurat 2.842 de intervenții dintre care 110 pentru stingerea incendiilor, 17 pentru descarcerare și 2.528 pentru acordarea asistenței medicale de urgență. În total, cu sprijinul angajaților Ministerului Afacerilor Interne peste 220 de persoane au fost salvate din situaţii critice.Un caz mai special l-a constituit salvarea de către jandarmii montani și salvamontiști a două persoane rătăcite în zona rezervației naturale Cheile Tişiţei – Lepşa, din judeţul Vrancea. Acestea au fost găsite în cursul nopții de 1 spre 2 mai, la ora 2.00, după mai bine de 4 ore de căutări. Cele două persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost conduse la pensiunea unde se cazaseră. O altă misiune de căutare-salvare a avut loc ieri în județul Argeș, pe vârful Păpușa, unde două tinere de 21 și 26 de ani s-au rătăcit din cauza ceții, acestea fiind salvate cu ajutorul salvamontiștilor.Pe lângă misiunile de monitorizare a traficului rutier, elicopterele Inspectoratului General de Aviație au efectuat în aceste zile aproximativ 50 de misiuni aero-medicale pentru transportul pacienților care necesitau de urgență asistență medicală de specialitate, cinci din pacienți fiind copii. Viceprim-ministrul pentru securitate națională, Gabriel Oprea, a coordonat în mod direct activitatea Centrului Naţional de Conducere Integrată a Misiunilor, care a funcționat permanent la MAI.Angajații Ministerului Afacerilor Interne vor rămâne la datorie și în orele următoare, pentru a se asigura că românii plecați în vacanță se vor întoarce cu bine acasă.Permiteți-mi să transmit din partea conducerii Ministerului Afacerilor Interne mulțumiri tuturor colegilor, polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri, pentru efortul depus în aceste zile de a menține un climat de siguranță și securitate pentru cetățeni”.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut