În contextul informării meteorologice de ploi, valabilă de astăzi, de la ora 10.00, până mâine, la ora 20.00, precum şi al atenţionării de COD GALBEN DE INUNDAŢII, emisă de către Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor pentru mai multe râuri din bazine hidrografice din Sud-vestul ţării, cu valabilitate de astăzi, ora 12.00 şi până miercuri, ora 20.00, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA a dispus prefecților și șefilor structurilor pentru situații de urgență să ia primele măsuri pentru prevenirea și gestionarea producerii unor situații de urgență.Conform avertizărilor meteorologilor, începând de astăzi va ploua în cea mai mare parte a ţării iar, potrivit hidrologilor, se aşteaptă scurgeri importante pe versanți, cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe mai multe râuri din bazinele hidrografice Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna şi Jiu. Astfel, vicepremierul Gabriel Oprea a cerut autorităților din județele Caraș-Severin, Timiș, Mehedinți, Gorj şi Hunedoara să monitorizeze permanent cursurile de apă aflate sub atenționarea de Cod Galben și să fie pregătite să activeze grupele operative pentru intervenție încă de la apariția primelor efecte ale fenomenelor meteo periculoase.Autorităţile locale vor informa din timp populația din vecinătatea cursurilor de apă în legătură cu riscul producerii unor viituri.Coordonarea unitară a structurilor cu responsabilități în realizarea intervențiilor pentru situații de urgență la nivelul județelor se realizează de către inspectorii șefi ai Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență.