Joi, 9 aprilie a.c., viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel OPREA, a conferit Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne reprezentanților organizațiilor sindicale și profesionale reprezentative la nivelul Ministerului Afacerilor Interne.Cu acest prilej, viceprim-ministrul pentru securitate națională a subliniat importanța dialogului și a unei abordări deschise, cu bună credință, a cooperării între conducerea ministerului, sindicate și asociația profesională a polițiștilor în identificarea celor mai bune soluții pentru asigurarea și respectarea drepturilor personalului Ministerului Afacerilor Interne: ”Este important pentru noi să facem o echipă, să putem să ne batem, în sensul bun al cuvântului, pentru drepturile colegilor noștri, obținând rezultate notabile: plata la zi a drepturilor de echipament, dotări noi, plata orelor lucrate în zilele libere și sărbătorile legale”.Totodată, vicepremierul Gabriel OPREA a reiterat necesitatea consolidării camaraderiei și solidarității care caracterizează angajații sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională: ”Este important să știi că, dacă pleci în misiune, familia ta, copiii tăi sunt apărați de stat, de minister. Cel mai important lucru este să nu lași pe nimeni în urmă, iar acesta este un simbol în orice instituție de forță a unui stat democratic”. Toader PARASCHIV, președintele Federației Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România, a mulțumit pentru distincția primită și a arătat că apreciază” activitatea sindicală într-un sistem care, chiar dacă funcţionează pe principii militare, demonstrează că, prin dialog social, se pot asigura drepturile angajaților”, în timp ce vicepreședintele organizației, Dumitru COARNĂ, a subliniat că: ” dialogul, comunicarea, şi medierea reprezintă cheia succesului. Dacă ne poziţionăm contrar, nu facem bine nici sindicatului, nici Ministerului Afacerilor Interne”. Președintele Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România “Alexandru Ioan Cuza”, Iulian SURUGIU, a menționat că organizația pe care o conduce rămâne ”un partener solid pentru MAI, gata de sacrificiu pentru țară și pentru o cauză dreaptă”.La rândul său, Marin GRUIA, președinte SNPPC, a subliniat că ”este pentru prima dată în istoria Ministerului Afacerilor Interne când organizaţiile sindicale și profesionale sunt recunoscute ca parteneri”, iar Vasile LINCU, preşedintele Sindicatului Național al Poliţiştilor şi Vameşilor, a arătat că acordarea Plachetei de Onoare ”ne onorează şi ne obligă. Dacă în trecut dialogul social situa sindicatele ca parte adversă a celor din Ministerul Afacerilor Interne, de când a venit domnul viceprim-ministru s-a dat sens cuvântului ECHIPĂ. Şi acum sunt convins că dialogul social se derulează cu bună credinţă”. Preşedintele Federației Naționale a Sindicatelor din Poliție “Sed Lex”, Florin VÂLNEI, a afirmat că ”prin gestul de astăzi, demnitatea Poliţiei Române, demnitatea și autoritatea poliţistului au fost recăpătate”. La finalul ceremoniei, președintele Corpului Național al Polițiștilor, Victor NEGREANU, a oferit domnului Gabriel Oprea placheta omagială a Corpului Național al Polițiștilor, simbol al celor 11 ani de activitate a acestei organizații profesionale.