Ca urmare a unor referiri publicate în mass-media, cu privire la implementarea unui proiect pilot de sistem informatizat pentru procesul electoral în Circumscripţia Electorală 42 – Municipiul Bucureşti, Colegiul Uninominal nr. 19, în scopul asigurării unei informări corecte în ceea ce priveşte Ministerul Administraţiei şi Internelor, facem următoarele precizări : Iniţiativa implementării unui proiect pilot, constând în metode moderne de verificare şi centralizare pentru optimizarea procesului votării în Circumscripţia Electorală 42 – Municipiul Bucureşti, Colegiul Uninominal nr. 19, din data de 25 aprilie 2010, aparţine Autorităţii Electorale Centrale şi are ca obiectiv principal împiedicarea tentativelor de vot ilegal, eliminarea suspiciunilor de fraudă electorală, încurajarea actorilor politici pentru desfăşurarea unei competiţii electorale corecte, un grad mai mare de satisfacţie a alegătorului, dar şi o centralizare mai rapidă a datelor electorale, atât în ceea ce priveşte prezenţa la urne, cât şi rezultatele specifice.Având în vedere rolul şi competenţele conferite prin lege Ministerului Administraţiei şi Internelor de a efectua toate demersurile necesare pentru a preveni şi combate frauda electorală, a fost acceptată iniţiativa Autorităţii Electorale Centrale. Atribuţiile şi competenţele structurilor M.A.I. sunt stipulate în mod concret în cadrul Hotărârii de Guvern nr. 180 din 22.03.2010, privind unele măsuri necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor în Circumscripţia Electorală 42 – Municipiul Bucureşti, Colegiul Uninominal nr. 19, din data de 25 aprilie 2010.Ministerul Administraţiei şi Internelor informează opinia publică că va dispune toate măsurile necesare pentru asigurarea unui proces electoral în condiţii de legalitate, ori de câte ori situaţia va impune.