Captura de tigari la frontiera

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.J.P.F. Caraş-Severin au reuşit prinderea în flagrant a unui cetăţean român care transporta 7.000 de pachete de ţigări provenite din contrabandă. În data de 25.10.2011, începând cu orele 14:00, în baza unor informaţii deţinute de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidaş, s-a procedat la organizarea unei acţiuni pe linia combaterii traficului cu ţigări de contrabandă. Astfel, în jurul orei 18.45, operatorul de pe sistemul de supraveghere video a observat un mijloc de transport în apropierea liniei de frontieră, care nu îşi justifica prezenţa în zonă. Acesta a anunţat patrula de frontieră din zona respectiva care a reuşit depistarea şi oprirea autovehiculului în cauză pe un drum agricol, la aproximativ 200 de metri de localitatea Rusova Noua. Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea conducătorului auto, constatându-se că este cetăţeanul român S. Nicolae, în vârstă de 23 ani, domiciliat pe raza judeţului. De asemenea, s-a procedat la controlul autoturismului. Deoarece în interiorul autoturismului au fost observate mai multe colete voluminoase, a fost solicitată echipa operativă care a constatat că acestea conţineau un număr însemnat de pachete de ţigări (7.000 de pachete), unele cu timbru sârbesc, altele netimbrate. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele persoanei în cauză actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare totală de 70.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării. Autoturismul, în valoare de aproximativ 12.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul I.J.P.F. Caraş-Severin până la finalizarea cercetărilor.Purtător de cuvant – IJPF Caras Severin


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut