Suspecţi de trafic internaţional de droguri, depistaţi

Mai mulţi tineri, suspectaţi că procurau droguri din Olanda şi le vindeau ulterior în Bucureşti, au fost prinşi cu peste 4200 de comprimate de ecstasy. Timp de aproximativ cinci luni, poliţişti ai Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi procurori D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti, au investigat activitatea infracţională a unei reţele de trafic internaţional de droguri. Cei şase membri ai grupării infracţionale, cu vârste între 18 şi 26 de ani, procurau importante cantităţi de droguri, ecstasy (XTC) şi LSD din Olanda pe care le transportau pe cale rutieră în România, pentru a fi valorificate în Bucureşti.Operaţiunea a fost desfăşurată în perioada 22-24 octombrie a.c., când poliţiştii antidrog l-au prins în flagrant pe B.C., în timp ce transporta, disimulat între bagaje, 4.116 comprimate de ecstasy.Drogurile au fost procurate din Olanda şi introduse în ţară, ieri 23 octombrie a.c. şi erau destinate pieţei de consum din Bucureşti. Asupra acestuia au mai fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor şapte dispozitive de citit şi memorat datele de pe carduri bancare şi două dispozitive de blocat cardurile în ATM. Totodată, au mai fost ridicate pentru continuarea cercetărilor şi trei telefoane mobile şi patru cartele S.I.M., ce se aflau în deţinerea lui B.C..În continuare, în dimineaţa zilei de 24 octombrie a.c., poliţiştii antidrog, în baza mandatelor de aducere emise de DIICOT Serviciul Teritorial Bucureşti au executat o acţiune complexă, în urma căreia au reuşit localizarea şi depistarea celorlalţi cinci membri ai grupului infracţional organizat.Valoarea de piaţă a întregii cantităţi de droguri ridicate de la membri grupării infracţionale în urma tuturor activităţilor efectuate, respectiv peste 4.200 de comprimate, este de aproximativ 80.000 de euro, iar a dispozitivelor folosite în comiterea de infracţiuni bancare este de 10.000 de euro.Toate cele şase persoane au fost prezentate procurorilor D.I.I.C.O.T., ce au dispus cercetarea acestora în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunilor de “constituirea unui grup infractional organizat”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 7, alin.1, din Legea nr. 39/2003, “trafic internaţional de droguri de mare risc”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 din Legea nr. 143/2000, “trafic de droguri de mare risc”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 , alin 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, urmând ca în cursul zilei de azi, 24 octombrie să fie prezentaţi în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut