Grupare specializată în fraude economice, destructurată

Mai multe persoane suspectate că au prejudiciat cu 1.300.000 de lei o instituţie publică au fost depistate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T., în urma a trei percheziţii efectuate în judeţul Olt. Activitatea infracţională se derula prin emiterea de facturi fictive pentru servicii şi produse neprestate sau supraevaluate.Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.– B.T. Olt, au destructurat un grup infracţional organizat specializat în fraude economice.În acest sens, au fost efectuate, ieri, trei percheziţii pe raza localităţilor Corabia, Drăgăneşti Olt şi Scărişoara, judeţul Olt, la domiciliile a trei suspecţi. În urma percheziţiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor: un pistol cu bile şi 31 cartuşe, un autoturism şi documente financiar-contabile.Cei în cauză sunt suspectaţi că, în complicitate cu reprezentanţi ai unei instituţii publice, ar fi emis facturi fictive pentru servicii şi produse neprestate sau supraevaluate. În acest fel, instituţia a fost prejudiciată cu aproximativ 1.300.000 de lei.În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. În urma audierilor, pentru patru persoane procurorii au formulat către instanţă propunere de arestare preventivă, iar faţă de şase suspecţi s-a dispus măsura interzicerii de a părăsi ţara, pe o perioadă de 30 de zile.Activităţile procedurale în cauză continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut