Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat treisprezece persoane care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat în acest sfârşit de săptămână treisprezece persoane care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României. În toate situaţiile au fost întocmite actele premergătoare săvârşirii infracţiunii de trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga şi Sânnicolau Mare au depistat în zona de competenţă, treisprezeze migranţi, de diferite naţionalităţi. Persoanele depistate nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română. Lucrătorii noştri au procedat la conducerea persoanelor în cauză, la sediile Sectoarelor Poliţiei de Frontieră, în vederea clarificării situaţiei. Cu această ocazie s-a stabilit că este vorba de trei libieni, trei pakistanezi, trei algerieni, trei tunisieni şi un marocan, cu vârste cuprinse între 18 şi 33 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România sau care intenţionau să treacă ilegal frontiera. În cadrul primelor cercetări, cei în cauză au declarat că au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi nu posedau vizele necesare, precum şi faptul că s-au deplasat cu autoturisme de ocazie până în apropierea frontierei, de unde şi-au continuat călătoria, pe jos, peste câmp, până în momentul reţinerii. Lucrătorii noştri au întocmit în toate cazurile lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.Purtător de cuvânt – I.J.P.F. Timiş


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut