Persoane urmărite internaţional, prinse de poliţişti

Vineri, 16 martie a.c., în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în colaborare cu Serviciul de Investigaţii Criminale Mehedinţi, a fost depistată şi prinsă B.ROZALIA, 24 de ani, din Dr. Tr. Severin. Acesta era pusă în urmărire la nivel internaţional, întrucât autorităţile din Franţa au emis mandat european de arestare pentru infracţiunea de trafic de persoane, săvârşită pe teritoriul acestui stat în anul 2008.În aceeaşi zi, poliţişti din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale şi Secţia 1 Poliţie Craiova, cu sprijinul Serviciului de Operaţiuni Speciale, au depistat, în municipiul Craiova, pe Ş.VALENTIN, 25 de ani, din localitate.Şi acesta era pus în urmărire la nivel internaţional, întrucât autorităţile din Portugalia au emis mandat european de arestare pentru infracţiuni de furt, săvârşite împreună cu alţi cetăţeni români pe teritoriul acestui stat în luna februarie 2012. Cei doi au fost încarceraţi în arestul inspectoratului, urmând ca la perfectarea documentelor să fie extrădaţi către autorităţile solicitante. * * * Pe parcursul săptămânii 12-16 martie a.c., poliţiştii doljeni au continuat activităţile de depistare şi prindere a persoanelor urmărite în temeiul legii, astfel fiind încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă şapte persoane, după cum urmează:• Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi ai Secţiei de Poliţie Rurală nr.15 Filiaşi l-au depistat în comuna Greceşti pe C.MARCEL, 28 de ani, din localitate, acesta fiind pus în urmărire la nivel internaţional de către autorităţile judiciare suedeze. Pe numele său era emis mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă comisă în anul 2010, pe teritoriul acestui stat.• Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Bechet – Formaţiunea Investigaţii Criminale şi ai Secţiei de Poliţie Rurală 12 Daneţi i-au prins şi încarcerat pe G.AUREL, 35 de ani şi I.ION, 42 de ani, ambii din comuna Daneţi, care aveau de executat câte un an închisoare pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi distrugere, conform mandatelor emise de Judecătoria Craiova.• Poliţişti ai Secţiei 1 Craiova l-au încarcerat în arestul inspectoratului pe B.CLAUDIU, 31 de ani, din comuna Orodel, în baza mandatului emis de către Tribunalul Dolj. Acesta avea de executat o pedeapsă de 3 ani şi două luni pentru comiterea infracţiunii de proxenetism.• Poliţiştii ai Secţiei de Poliţie Rurală 4 Coşoveni i-au depistat şi prins pe M.GHEORGHE, 40 de ani, din comuna Rojiște pe numele căruia Judecătoria Craiova a emis mandat de executare a unei pedepse de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie şi M.VALTER, 32 de ani, din aceeaşi localitate pe numele căruia Judecătoria Craiova a emis mandat de executare a pedepsei privative de libertate, fiind condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie şi conducerea unui autoturism fără a deține permis de conducere.• Poliţiştii Secțiilor 1 şi 3 Poliție şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat şi prins pe S.DUMITRU, 39 de ani, din Craiova pe numele căruia Tribunalul Dolj a emis mandat de executare a pedepsei privative de libertate, având de executat o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut