Jandarmii şi poliţiştii continuă acţiunile pe litoral

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile „TOMIS” şi Inspectoratului Judeţean Constanţa, în cooperare cu poliţiştii constănţeni, au aplicat, în perioada 26–30 iulie a.c., în staţiunile de pe litoral, 86 sancţiuni contravenţionale, dintre care 27 avertismente scrise şi 34 amenzi, în valoare totală de 29.150 lei. Contravenţiile constatate se referă, în general, la tulburarea liniştii publice, consum de băuturi alcoolice în locuri publice neamenajate, comerţul ambulant pe plajă sau în zona plajei, fără respectarea prevederilor legale etc. Au fost constatate 3 infracţiuni cu 6 autori, 22 persoane fiind conduse la sediul Poliţiei pentru stabilirea identităţii sau verificări. În perioada 30 iulie – 2 august a.c., peste 500 de jandarmi vor asigura menţinerea ordinii şi siguranţei publice în cooperare cu Poliţia, în zona turistică a litoralului Mării Negre.În perioada 30 iulie-1 august aproximativ 50 de jandarmi vor asigura măsuri de ordine publică cu ocazia desfăşurării evenimentului ,,ZILELE ORAŞULUI NĂVODARI”.Turiştii aflaţi pe plaje pot apela zilnic, între orele 10-18 la consilierea jandarmilor care pot fi găsiţi la cele patru corturi amplasate pe plajele de la Mamaia, Constanţa (plaja Modern), Eforie şi Costineşti. Cetăţenii pot solicita intervenţia Jandarmeriei apelând non-stop numărul unic de urgenţe 112. Accesând site-ul www.infolitoral.mai.gov.ro puteţi afla mai multe informaţii pentru o vacanţă în siguranţă.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut