Reuniune de lucru a Direcției Generale Anticorupție

În contextul implementării prevederilor Strategiei naţionale anticorupţie 2012 – 2015, Ministerul Justiţiei, împreună cu Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), a organizat astăzi, 11 iulie 2012, la sediul central al DGA, reuniunea de lucru având ca subiect prezentarea „Metodologiei de identificare a riscurilor şi vulnerabilităţilor la corupţie în cadrul structurilor MAI”, în scopul cunoaşterii mecanismelor acesteia şi folosirii ca bună practică în activitatea internă proprie a instituţiilor publice. Amintim că MAI, cu aportul DGA, a implementat cu succes această metodologie în cadrul tuturor instituţiilor şi structurilor aflate în subordinea/coordonarea ministerului, acest lucru reprezentând un sprijin util pentru conducerea instituţiei.Etapele de implementare ale metodologiei au avut ca finalitate întocmirea pentru fiecare instituţie a Registrului riscurilor de corupţie şi a Planurilor anuale de prevenire a corupţiei. Registrul în cauză funcţionează ca un instrument de evaluare a capacităţii instituţiei şi a componentelor sale de a face faţă factorilor actuali sau potenţiali ce pot favoriza apariţia unor acte de corupţie, consolidează mecanismele de prevenire/control existente şi fundamentează necesitatea adoptării unor măsuri suplimentare care să răspundă mult mai concret problemelor identificate.La reuniune au participat coordonatorii planurilor sectoriale anticorupţie din cadrul instituţiilor publice, însoţiţi de experţi ai acestora. Reuniunea de lucru este în concordanţă cu măsura 1.1.3. din Planul de Acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie 2012 – 2015, care prevede „introducerea treptată la nivelul instituţiilor publice a unei metodologii unitare de evaluare a riscurilor de corupţie ca premisă pentru dezvoltarea planurilor interne de integritate”. Astfel, vor fi selectate minim trei instituţii pilot pentru testarea metodologiei, care până în semestrul I 2013 vor implementa integral etapele ciclului de evaluare a riscurilor. Ulterior, în funcţie de rezultate, se va elabora şi adopta prin act normativ o metodologie unitară pentru toate instituţiile publice. Informaţii de background La data de 20.03.2012, prin Hotărârea Guvernului nr. 215, a fost adoptată Strategia Naţională Anticorupţie pe perioada 2012 – 2015 (SNA), precum şi Planul de Acţiune aferent acesteia (Monitorul Oficial nr. 202/27.03.2012). Ulterior, la 12.06.2012, Parlamentul României a adoptat o declaraţie privind sprijinirea implementării noii Strategii (Monitorul Oficial nr. 392/12.06.2012), prin care îşi exprimă, în mod ferm, angajamentul de continuare a eforturilor anticorupţie prin mijloacele legale corespunzătoare. Documentul strategic asigură implementarea recomandărilor formulate pentru România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare (MCV), precum şi alte recomandări formulate în evaluări independente. De asemenea, acesta preia domeniile identificate ca priorităţi la nivelul UE în Comunicarea anticorupţie a CE : recuperarea bunurilor provenite din infracţiuni, protecţia avertizorilor de integritate, achiziţiile publice, prevenirea şi combaterea corupţiei politice, protecţia intereselor financiare ale UE.Scopul SNA este reducerea şi prevenirea fenomenului corupţiei prin aplicarea riguroasă a cadrului normativ şi instituţional în vederea maximizării impactului măsurilor anticorupţie.Documentul are un caracter multidisciplinar şi este adresat tuturor instituţiilor publice reprezentând puterea executivă, legislativă şi judecătorească, autorităţilor publice locale, mediului de afaceri şi societăţii civile.Strategia promovează bunele practici anticorupţie precum metodologia de evaluare a riscurilor instituţionale de corupţie şi implementarea planurilor sectoriale, la nivelul tuturor instituţiilor publice. Potrivit SNA, instituţiile publice elaborează şi adoptă planuri sectoriale, printr-o abordare trihotomică: prevenire, educaţie, combatere. În faza de elaborare se porneşte de la unele standarde minimale privind codul etic/deontologic/de conduită, declararea averilor, cadourilor, conflicte de interese, incompatibilităţi, transparenţă, protecţia avertizorului etc., dar şi de la o evaluare preliminară a riscurilor şi vulnerabilităţilor. Ministerul Justiţiei (MJ) asigură coordonarea implementării SNA. Astfel, sub autoritatea ministrului Justiţiei se vor organiza reuniuni de coordonare la nivel înalt (semestrial).Totodată, pentru sprijinirea procesului de monitorizare au fost dezvoltate platforme de cooperare (platforma autorităţilor independente şi a instituţiilor anticorupţie; platforma administraţiei publice centrale; platforma administraţiei publice locale; platforma mediului de afaceri şi platforma societăţii civile), ce vor fi convocate cel puţin o dată la două luni.MJ printr-un secretariat multidisciplinar asigură, de asemenea, asistenţă şi îndrumare instituţiilor publice în vederea implementării SNA. D.G.A. – Biroul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut