Informare I.N.E.P.

Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor răspund de organizarea, funcţionarea, păstrarea şi exploatarea evidenţelor pe care le deţin, înregistrate în cadrul Registrului naţional de evidenţă a persoanelor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.Serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor, organizate la nivelul municipiilor, al sectoarelor municipiului Bucureşti, al unor oraşe şi al unor comune, gestionează, în sistem informatizat, evidenţa cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa pe raza lor de competenţă.Înregistrarea şi actualizarea datelor privind persoana fizică se realizează prin atribuirea codului numeric personal, alcătuit din 13 cifre, având următoarea semnificaţie: – Prima cifră reprezintă sexul şi secolul în care s-a născut persoana;- Următoarele 6 cifre reprezintă data naşterii şi cuprinde ultimele două cifre ale anului naşterii, luna naşterii, cu valori între 01 şi 12 şi ziua naşterii, cu valori între 01 şi 28, 29, 30 sau 31, după caz;- Următoarele 2 cifre reprezintă secvenţa atribuită judeţului sau sectorului în care s-a născut persoana ori în care avea domiciliul sau reşedinţa în momentul acordării C.N.P.;- Următoarele 3 cifre reprezintă un număr de secvenţă (între 001 şi 999), repartizat pe puncte de atribuire, prin care se diferenţiază persoanele de acelaşi sex, născute în acelaşi loc şi cu aceeaşi dată de naştere (an, lună, zi);- Ultima cifră, cifra de control, atribuită de calculator, permite depistarea eventualelor erori de înlocuire sau inversare a cifrelor din componenta C.N.P.Verificarea operaţiunilor de atribuire şi de înscriere a C.N.P. revine serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, sub coordonarea I.N.E.P.În cazul în care o persoană constată neconcordanţe între data naşterii cuprinsă în C.N.P. şi cea înscrisă în certificatul de naştere şi/sau de căsătorie, aceasta se va adresa serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă, pentru reglementarea situaţiei de către instituţia mai sus menţionată.Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut