Nivel superior de securitate la frontiere

În baza obiectivelor asumate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru acest an pe linia creșterii siguranței la frontiere, structurile MAI au intensificat în lunile ianuarie și februarie măsurile și acțiunile de prevenire și combatere a criminalități transfrontaliere, precum și de gestionare eficientă a migrației ilegale.Nivelul de securitate la frontiere este unul superior, în condițiile creșterii traficului de persoane și mijloace de transport în punctele de trecere a frontierei. Acest fapt se reflectă în evoluția descendentă a numărului faptelor penale sesizate, în scădere cu 21%, dar și a celor de natură contravențională, în scădere cu 24%, față de perioada similară a anului trecut. Cea mai mare scădere a înregistrat infracționalitatea la granița cu Ucraina. Ca urmare a acțiunilor desfășurate, a crescut cu 44% numărul cetățenilor străini depistați în momentul trecerii ilegale a frontierei. Totodată, comparativ cu 2016, numărul de cetățeni străini cărora nu le-a fost permisă intrarea în România rămâne relativ constant. Totuși, pe acest palier au fost înregistrate creșteri la frontiera cu Ucraina cu peste 50% (de la 140 la 211), Moldova cu cca. 72% (de la 110 la 189) şi Bulgaria cu aproape 34% (de la 62 la 83).În conformitate cu obligațiile asumate de țara noastră în calitate de stat membru UE, o atenție deosebită a fost acordată implementării politicilor europene privind migraţia şi azilul, desfășurării de acțiuni pentru depistarea migranților care trec ilegal frontiera de stat și a străinilor cu ședere ilegală pe teritoriul țării noastre.În condițiile identificării cu peste 30% mai multe grupuri de migranţi, se constată creșterea atât a numărului facilitatorilor (de aproximativ 6 ori, +53), cât şi a cetățenilor străini cu rol de „călăuză” (de aproximativ 3 ori, +12).Pentru gestionarea problematicii pe linia migraţiei ilegale au fost desfășurate 413 acțiuni de control şi de combatere a şederii ilegale pe teritoriul României. Astfel, au fost depistați cu peste 30% mai mulți cetățeni străini cu ședere ilegală pe teritoriul național și au fost îndepărtați sub escortă cu 45% mai mulți străini, comparativ cu perioada similară a anului trecut.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut