Începând de sâmbătă, 18 martie a.c., cu ora 16.00, până luni, 20 martie a.c., este în vigoare o atenționare hidrologică de Cod Galben pentru unele râuri din judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Caraş Severin, Hunedoara, Maramureș, Timiş, Satu Mare. Totodată, meteorologii au emis cod galben și pentru precipitații însemnate cantitativ și ninsori viscolite în zona montană și de vest a țării, pentru un interval de două zile (18-19 martie).În acest context, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a transmis reprezentanților structurilor teritoriale, dar și prefecților din județele vizate de atenționările de cod galben, să monitorizeze permanent efectele din teren și să raporteze Centrului Național de Conducere Integrată al MAI orice situație de risc pentru populație.În acest sens, efectivele MAI împreună cu autoritățile locale vor adopta toate măsurile pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă și vor avea pregătite mijloacele tehnice de intervenție la posibile inundații.Echipe mixte formate din efective ale MAI și reprezentanți ai autorităților locale vor realiza activități de recunoaștere în zonele potențial a fi afectate, cu accent pe starea lucrărilor de apărare, evoluția debitelor și a nivelurilor cursurilor de apă.În județele unde situația o va impune, se vor activa comitetele județene pentru situații de urgență în vederea gestionării integrate a tuturor aspectelor care reprezintă un pericol pentru comunitate.Ministerul Afacerilor Interne recomandă cetățenilor din zonele vizate de avertizări să se informeze permanent asupra schimbărilor meteorologice, să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere, pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale, precum și parcarea autoturismelor în zone ferite, pentru limitarea posibilele pagube generate de vântul puternic.