Cursuri gratuite de limba română pentru cetăţenii străini non-UE

Oficiul Român pentru Imigrări în colaborare cu Institutul Intercultural Timişoara, Centrul Cultural Româno – Arab, Asociaţia DiversEtica şi Universitatea de Vest Timişoara, cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, organizează în Bucureşti şi Timişoara, începând cu luna septembrie, cursuri gratuite de limba română şi activităţi de orientare culturală pentru cetăţenii străini provenind din state non –UE, care au drept de şedere reglementat în România.Admiterea se va realiza în ordinea înscrierilor, locurile fiind gratuite şi limitate, cursul de limba română este programat pe o durată de 10 săptămâni (14 ore/ saptămână), iar cursul de orientare culturală va avea o durată de 7 săptămâni ( 10 ore/ săptămână). Cursul de orientare culturală va asigura, prin elementele de tradiţie, obiceiuri şi valori culturale, integrarea străinilor în societatea românească, iar la finalizarea cursului de limbă română, toţi cursanţii vor primi un Certificat de Limbă, emis de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.Pentru detalii referitoare la procedura de înscriere şi formularele aferente, vă rugăm să vă adresaţi Serviciului pentru Imigrări Bihor, cu sediul în Oradea, str. Dunării, nr. 2, tel 0259/403330, de luni până vineri între orele 8:30 – 16:30.Oficiul Roman pentru Imigrari


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut