Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă. În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 199 de persoane şi au fost înregistrate 33 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri. În perioada 9 – 15 decembrie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 199 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 64 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 135 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.În această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 33 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.Astfel, în 13 cazuri, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită cu măsura condamnării cu executare, în 8 situaţii cu măsura arestării preventive, în 6 cazuri cu măsura condamnării cu suspendare. De asemenea, măsura arestului la domiciliu, dispusă iniţial, a fost înlocuită în 6 cazuri cu măsura condamnării cu suspendare, iar într-o situație cu măsura condamnării cu executare.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice