În ultima săptămână, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost depistate 190 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.În perioada 9 – 15 decembrie a.c., poliţiştii din întreaga ţară au depistat 117 persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 68 de minori. Aceştia au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni.De asemenea, au fost depistate 73 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 52 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 9 aveau mandate de arestare preventivă, 7 persoane aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare, iar 5 aveau emise sentințe de internare în unități medicale de specialitate.Exemplu:• Un bărbat, de 29 ani, din municipiul Bîrlad, județul Bîrlad, care se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare, emis de autorităţile din Italia, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, a fost depistat, la data de 11 decembrie a.c., de polițiștii din cadrul I.P.J. Vaslui. Acesta a fost prezentat magistraților Curții de Apel Iaşi, în vederea confirmării mandatului şi încarcerării.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice