Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar șef de poliție Monica Dajbog, a susținut duminică, 11 decembrie a.c., ora 15.30, la sediul MAI, o declarație de presă cu privire la misiunile structurilor MAI în contextul alegerilor parlamentare.Redăm, în continuare, declarația purtătorului de cuvânt:” De la începerea votării și până la această oră, nu au fost înregistrate situații deosebite în planul asigurării ordinii publice.În întreaga țară, au fost semnalate 99 de situații de posibile fapte ilegale care au legătură cu procesul electoral și care sunt în competența de soluționare a Ministerului Afacerilor Interne.Până la acest moment, au fost constatate 11 contravenții și sunt în verificare 17 posibile infracțiuni pentru care sunt cercetate 16 persoane.Cele mai multe sesizări fac referire la coruperea alegătorilor, fraudă la vot, continuarea propagandei electorale și sfătuirea alegătorilor cum să voteze. Angajații Ministerului Afacerilor Interne efectuează verificări cu privire la fiecare semnalare de încălcare a legislației privitoare la alegeri. Până la această oră, peste 35 % dintre sesizări nu s-au confirmat. În ceea ce privește, situațiile înregistrate de la precedenta declarație de presă și până acum, menționez:În jurul orei 13.30, în apropierea secției de votare din localitatea Valea Plopilor, județul Giurgiu, s-a produs un accident rutier soldat cu două victime, una dintre ele fiind președintele secției de votare. Cele două persoane rănite au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate. Conducătorul auto al autoturismului implicat în accident a refuzat să fie transportat la spital. Polițiști cercetează în acest moment circumstanțele producerii accidentului.Procesul electoral a fost întrerupt pentru puțin timp.Polițiștii din cadrul IPJ Dâmbovița au întocmit dosar penal pentru coruperea alegătorilor după ce reprezentanții unui partid politic au sesizat faptul că membrii unei alte formațiuni politice oferă bani persoanelor cu posibilități materiale reduse din două localități pentru a le convinge să iasă la vot.Polițiștii din cadrul IPJ Iași au fost sesizați cu privire la faptul că la volanul unui autoturism care se deplasează pe DN 24 se află un conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au oprit autoturismul, iar în urma testării șoferului cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,54 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, la controlul documentelor, au constatat că persoana respectivă este vicepreședintele unei secții de votare din județ. Drept urmare, Biroul Electoral Județean a decis înlocuirea acesteia.Polițiști din localitatea Drăgășani, aflați în patrulare, au depistat un cetățean care folosea o autoutilitară pe care erau lipite mai multe afișe ale unui partid. Proprietarul mașinii a fost identificat și sancționat contravențional pentru continuarea propagandei electorale. De asemenea, în localitatea Florești din județul Cluj, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că o mașină parcată în fața unei secții de vot are pe geam un afiș al unei formațiuni politice. Conducătorul autoturismului a fost identificat de polițiști care vor lua măsurile legale ce se impun.La numărul unic de urgență 112 s-a primit o sesizare referitoare la faptul că într-o secție de vot din Constanța urna mobilă și una dintre urnele fixe nu sunt sigilate corespunzător. A fost anunțat Biroul Electoral Județean care a dispus verificarea faptelor sesizate.În județul Teleorman, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe după ce a avut loc o altercație între președintele unei secții de votare și un cetățean cu domiciliul în București care dorea să voteze în respectiva secție deși nu avea dreptul. În altercație a intervenit și fiul președintelui secției de votare. Conflictul reclamat a avut loc în fața secției.Tot în Teleorman se efectuează cercetări în cazul sesizării primite de la reprezentanții unui partid politic referitoare la faptul că în localitatea Bogdana alegătorii sunt duși la secțiile de votare cu mai multe mașini. Vă reamintesc că pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu dețin documente de identitate valabile, serviciile publice comunitare pentru evidența persoanelor au program cu publicul astăzi, până la ora 21.00, respectiv ora 20.00,. Până la această oră au fost emise aproape 10.000 de acte de identitate. Menționez, că din cele 495 de persoane aflate în centrele de reținere și arest preventiv ale Poliției Române, care au formulat cereri pentru a-și exercita dreptul de vot, prin intermediul urnei speciale, până la această oră au votat 420 de persoane.Efectivele Ministerului Afacerilor Interne rămân în continuare la datorie pentru a verifica punctual toate sesizările privind încălcarea legii pentru a stabili cu certitudine existența sau nu a aspectelor semnalate. De fiecare dată când va fi cazul, vor fi luate măsurile prevăzute de lege.Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 18.30.”