Poliția Română – premiată de SELEC

Profesionalismul polițiștilor români a fost recunoscut, încă o dată, pe plan internațional. Rezultatele obținute în cadrul unor operațiuni internaționale de mare amploare, ce au vizat destructurarea mai multor grupări infracționale, au fost cele care au determinat premierea colegilor noștri de către SELEC (Southeast European Law Enforcement Center) – Centrul de Aplicare a Legii pentru Europa de Sud-Est.A devenit deja tradiție ca profesionalismul polițiștilor români să fie recunoscut pe plan internațional, de către agențiile de aplicare a legii. Și în acest an, trei dintre operațiunile de amploare desfășurate de Poliția Română au fost remarcate de membrii SELEC (Southeast European Law Enforcement Center) – Centrul de Aplicare a Legii pentru Europa de Sud-Est, fiind un exemplu de profesionalism, cooperare și sprijin reciproc. Astfel, operațiunea ,,European Money Mule Action” – (EMMA), desfășurată la nivel european, a vizat activitatea de spălare a banilor proveniţi din săvârşirea unor infracţiuni informatice, prin intermediul cărăuşilor de bani. În cadrul acestei acțiuni, au fost efectuate 19 percheziţii domiciliare și au fost identificaţi 34 de cărăuși de bani, 8 persoane fiind arestate preventiv, iar alte 6 au fost puse sub control judiciar. Poliția Română a fost coordonatorul pe Europa ala acestei operațiuni, care a reunit autorităţile judiciare din Bulgaria, Croaţia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Marea Britanie, Ucraina și Statele Unite ale Americii. De asemenea, în cauză s-a beneficiat de suport de specialitate din partea EUROJUST şi EUROPOL – European Cybercrime Centre.Operațiunea ,,Red Coast”, este o investigație în domeniul skimming-ului, în urma căreia, a fost destructurată o reţea infracţională care ar fi compromis ATM-uri din București și Giurgiu. Membrii grupului infracțional se ocupau cu transcrierea datelor obținute de pe cardurile victimelor pe carduri blank, ce urmau să fie folosite pentru retragerea de numerar din străinătate, respectiv din Belize, Jamaica, Guatemala și Indonezia. În urma documentării activității infracționale, trei persoane au fost arestate preventiv pentru constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, punerea în circulație de valori falsificate, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, acces ilegal la un sistem informatic și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. Cel de-al treilea caz care a atras atenția partenerilor internaționali a fost operațiunea „Lightning”, în cadrul căreia Poliția Română, în colaborare cu colegii din Bulgaria, au destructurat o grupare infracțională, specializată în tâlhării, distrugeri și furturi calificate, care ar fi acționat în perioada iulie 2015 – aprilie 2016, pe raza județelor Constanța, Galați, Brăila, Buzău, Olt și Argeș, iar ulterior s-ar fi ascuns în Bulgaria. În urma flagrantului organizat de către polițiștii români, în luna aprilie a acestui an, trei bărbați, bănuiți că ar fi provocat pene de cauciuc prin înţeparea anvelopelor, pentru a sustrage bani din autovehicule, au fost arestați.În toate aceste cazuri, cooperarea internațională eficientă și rapidă între autoritățile participante a fost susținută și facilitată de SELEC (Southeast European Law Enforcement Center) – Centrul de Aplicare a Legii pentru Europa de Sud-Est.Centrul de Informare și Relaţii Publice-I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut